Raluca ION
40701 vizualizări 22 nov 2011

Medicul chirurg Niculina Bratu nu s-a căsătorit niciodată. Nu a avut fii sau fiice. A salvat însă 15.000 de copii şi, ori de câte ori se uită la scrisul stângaci de mulţumire al vreunuia dintre ei, simte că nu-i mai trebuie nimic altceva de la viaţă.

Şefă a uneia dintre secţiile de chirurgie pediatrică de la Spitalul pentru Copii "Marie Curie" , Niculina Bratu ne invită în biroul ei micuţ, cu o bibliotecă din care îţi sare imediat în ochi o poză cu ea pupând cu mare drag şi zâmbet un bebeluş, despre care ai putea crede că e nepotul ei.

Ne invită să stăm pe o canapea de două locuri pe care o împărţim cu un urs mare de pluş şi ne pregătim să ascultăm povestea celor 39 de ani în care lucrat cu profesorul Pesamosca. În ultimii 30, Niculina a operat în jur 15.000 de copii, adică 500 pe an.

Foto: Silviu Matei

"Să le explici părinţilor exact ce se întâmplă cu copilul lor"

Ne arată în agenda de pe birou un desen al sistemului digestiv, pe care l-a făcut în acea zi cu pixul şi vorbeşte despre una dintre lecţiile pe care le-a învăţat de la profesor. "Să fii întotdeauna apropiat de pacienţi, de părinţi, să le explici exact ce se întâmplă cu copilul lor, chiar dacă sunt cei mai simpli oameni. Uitaţi acest desen, a venit un tătic şi i-am arătat ce are copilul lui: vărsa şi i-am spus părintelui: 'Uite, tăticule, ăsta e esofagul, ăsta e stomacul şi de aici începe intestinul subţire. Şi aici, între stomac şi intestinul subţire, e un obstacol, e o gâtuitură. Eu o să o operez.' Trebuie să îi explici şi să îi explici în termenii lui. Asta rezolvă multe dintre conflictele care apar între pacient şi chirurg", spune Niculina Bratu.

Un alt pacient, examinat în aceeaşi zi, îi dă ocazia să îşi amintească de o altă lecţie a profesorului Pesamosca.

"Cât îi dai copilului atât primeşti"

"Chiar acum am consultat un copil care are o întârziere psihomotorie. În urmă cu un an, când părinţii au venit cu el prima dată şi m-au întrebat ce să facă, le-am spus: "Profesorul meu avea o vorbă: "Cât îi dai, atât primeşti". Se referea la faptul că, dacă te ocupi mult de copii, dacă faci multă fizioterapie cu el vei avea şi rezultate bune. Chiar am fost fericită când am văzut că, după un an, copilul a venit de mână cu mama. Pe picioarele lui, deşi înainte nu mergea. Părinţii se ocupaseră foarte bine de el. Sunt şi părinţi care aşteaptă ca medicii să facă totul. Nu este suficient, în special la copiii cu handicap", povesteşte Niculina Bratu.

"Să ştii bine carte"

L-a cunoscut pe profesorul Pesamosca în 1972, pe vremea când era rezidentă la spitalul "Grigore Alexandrescu". A învăţat bine anatomie, a început să facă operaţii mici cu alţi chirurgi şi abia apoi s-a oferit să-i fie ajutor profesorului. "Nu oricine avea curaj să se apropie, trebuia să ştii bine carte, că te duceai să ajuţi şi deodată te întreba ceva. Dacă nu ştiai, se supăra, nu-ţi dădea el răspunsul, te trimitea acasă să citeşti şi trebuia să-i dai răspunsul corect a doua zi". În timp, ea a devenit nelipsită de la operaţiile lui Pesamosca.

"Să fii acolo!"

"Cred că nu m-a ales dumnealui drept colaboratoare. Eu m-am străduit şi am făcut toate eforturile să-i fiu pe plac. Să fiu la orice oră acolo. Nu plecam acasă. Dacă venea un accident, domnul profesor intra în sală şi eu atât aşteptam. Intram şi eu în sală", îşi aminteşte şefa secţiei de Chirurgie Pediatrică II de la "Marie Curie".

A făcut, alături de Alexandru Pesamosca, mii de operaţii. "Am învăţat, vrând-nevrând. Dacă am ajutat la 300 de esofagoplastii, vă daţi seama că ştiu cum să fac esofagoplastia. Îmi aminteam operaţiile profesorului şi complicaţiile pe care le-am trăit. În ultimul 10 ani, am devenit şefă de secţie. Profesorul a operat mai puţin şi multe dintre cazurile lui le-am preluat noi", povesteşte Niculina Bratu.

"Să-ţi supraveghezi pacientul"

Alexandru Pesamosca a rămas însă în spital, şi-a ajutat întotdeauna colegii mai tineri şi şi-a supravegheat pacienţii.

"A rămas în spital nu pentru că nu ar fi avut casă. Astea sunt prostii, Avea un apartament cu trei camere în Bucureşti, avea o casă bătrânească la Constanţa. Însă la operaţiile atât de grele pe care le făcea, stătea în spital să-şi urmărească pacienţii. Cine să-i supravegheze? Există o echipă de gardă, dar nimeni nu e mai bun decât cel care i-a operat şi ştie fiecare gest pe care l-a făcut. Dacă eşti acolo poţi să rezolvi imediat", povesteşte Niculina Bratu ce altă lecţie a învăţat de la profesorul Pesamosca, la care veneau toţi medicii atunci când aveau un caz grav.

"Te duceai şi îi spuneai: 'A venit o ruptură de splină'. El te trimitea şi îţi spunea să-i aduci poza. O vedea şi spunea: 'Mai stai. Operează-l peste o oră!' Apoi te duceai, îl operai şi îi spuneai ce ai găsit".

"Nu merită să fii fericit? Eu zic că merită să fii fericit"

Şefa de secţie de la Chirurgie Pediatrică II nu are copii şi nu este căsătorită. "Ştiţi că la Medicină faci cinci ani de rezidenţiat, şase de facultate. La 33 devii specialist, specialist nu înseamnă că ştii chirurgie. Şi de la 33 până la 40 nu mai e mult. Şi dacă nu te-ai măritat până la 40, ce rost mai are?", povesteşte Niculina Bratu, care spune însă că nu regretă nimic.

Se îndreaptă spre biblioteca din stânga biroului şi, când ne uităm mai atent, vedem, de fapt, că e plină de poze de copii şi tineri, unii dintre ei în vârstă de 20 de ani. Niciunul nu este rudă cu ea, aşa cum nu este nici bebeluşul despre care îţi venea să crezi că e nepotul ei.

"Am avut şansa să fiu unul dintre multele dumneavoastră succese profesionale. Acum, după 20 de ani, eu şi părinţii mei vrem să vă mulţumim, aşa cum, în gând, o facem mereu", scrie pe poza unui tânăr pe care doctoriţa Bratu l-a operat în prima zi de viaţă şi pe care l-a botezat "Trică fără frică".

Ne arată apoi o poză scoasă la imprimantă pe hârtie obişnuită, cu o fetiţă şi un băieţel de 7-8 ani. Pe spatele hârtiei scrie: "Vă iubim şi ne gândim mereu la dumneavoastră".

"E scrisul lor, al copiilor? Pentru mine înseamnă foarte mult acest lucru. Fetiţa vine la mine să mă vadă, doar atât. Am operat-o de o tumoră hepatică, de o tumoră care s-a dovedit benignă, din fericire. Numai când o văd cum scrie cu mânuţa ei, sunt fericită. Nu merită să fii fericit? Eu zic că merită să fii fericit", e emoţionată Niculina Bratu şi ne arată poza unei alte fetiţe zâmbitoare, pe care a operat-o de cancer în primele luni de viaţă, care a făcut citostatice şi care acum are patru ani şi e vindecată.

Trece la o altă poză pe care scrie: "Îi mulţumim doamnei doctor Bratu, un profesionist atât de bun, încât nu a uitat să fie în primul rând om. Dumnezeu să răsplătească şi omul, şi profesionistul".

"Asta am învăţat eu de la domnul profesor Pesamosca. Omul, dacă e mulţumit, îţi scrie. Dacă nu, nu scrie", spune Niculina Bratu.

Citește și: