Diana Marcu
80233 vizualizări 26 nov 2011

"De mine ştie lumea unde sunt. Ce nu ştie e că nu sunt singur la Marie Curie, ci împreună cu colegul meu, Sorin Târnoveanu. Pe el trebuie să-l cunoască lumea." Cel care spune asta este Sergiu Stoica, un neurochirurg de excepţie, pe care şi l-au disputat francezii şi canadienii, dar care a ales să revină în România, în 2007, şi să facă aici ceea ce în străinătate e regula: medicină. Fără condiţionări, fără minciuni şi fără jumătăţi de măsură.

Sergiu Stoica, 37 ani, a revenit în România în 2007, după ce a lucrat 10 ani în Franţa şi Canada. Şi-a luat diploma de neurochirurg în Franţa şi a fost pentru trei ani medic al Spitalului Universitar din Montreal unde s-a ocupat de chirurgia anevrismelor, a malformaţiilor arteriovenoase şi a tumorilor cerebrale profunde. Foto: Octav Ganea / Mediafax

Şef de secţie la Spitalul de copii Marie Curie din Bucureşti, Sergiu Stoica are, în ciuda tinereţii sale, generozitate şi modestie. Nu vorbeşte despre sine, ci preferă să vorbească despre ceilalţi, cu care face echipă şi alături de care salvează vieţi. Unul dintre ei e Sorin Târnoveanu, mai tânărul său coleg, alături de care pătrunde, la propriu, în creierul ori în măduva unui copil care adesea are doar câteva ore de la naştere.

Sorin Târnoveanu, 33 ani, medicul specialist care face echipă la Bucureşti cu dr. Sergiu Stoica, medic primar. Foto: Octav Ganea / Mediafax

Strasbourg, Cluj via Bucureşti

Târnoveanu, 33 de ani, e în echipa de la spitalul bucureştean din martie 2011. Vine cu experienţă de la Cluj şi de la Strasbourg, unde a lucrat un an într-un centru de neurochirurgie. Nu şi-a reînnoit contractul cu clinica din Franţa, preferând să revină în ţară, unde îl aştepta familia. "Am ales să mă reîntorc eu decât să îi mut pe ei acolo", explică medicul decizia.

Pentru Sorin Târnoveanu, neurochirurgia a fost o alegere conştientă, încă din anul IV de facultate, urmată la Cluj, iar pediatria a fost o oportunitate ce a apărut imediat după rezidenţiatul de şapte ani - "pe specialitatea noastră". "Ştiam că lucrez cu creierul şi este deosebit", îşi explică tânărul medic alegerea. "Chirurgia e o specialitate care are de-a face atât cu partea medicală cât şi cu manualitatea", afirmă acesta.

Spune că "tehnic" e mai greu în domeniul lui, neurochirurgia, atunci când ai de-a face cu copiii. "Sunt resturi mult mai fine, trebuie să fii mai atent, să ai pierderi sangvine mult mai mici şi, în primul rând, te gândeşti, că ai sub mâinile tale un copil, un început de viaţă", povesteşte medicul.

"Sorana ştie că am grijă de copiii din cutii"

"Când îl vezi prima dată te gândeşti că ai şi tu copil acasă", mărturiseşte pentru gândul Sorin Târnoveanu. "Apoi, când intrii în sală uiţi totul, e doar un câmp operator în care trebuie să faci tot ce ştii mai bine. Uiţi că ai de-a face cu un copil şi-l urmăreşti ca pe orice pacient ştiind că trebuie să-l faci să trăiască".

Târnoveanu e tată, are o fetiţă care în decembrie face 5 ani. "Sorana ştie clar ce fac eu aici. Îmi spune când plec de acasă să am grijă de copiii din cutii - pentru că am luat-o cu mine aici. Vin şi sâmbătă şi duminică la spital, pot să lipsesc oricât pentru că ea ştie că sunt lângă alţi copii. E mai matură decât vârsta ei", îşi descrie comoara Sorin Târnoveanu. "E o meserie în care lipseşti mult de acasă".

Iar acasă a devenit pentru medic Bucureştiul, de nouă luni de zile. A ajuns aici în urma unui telefon, cel al lui Sergiu Stoica, care a cerut colegilor de la Cluj ajutorul. "Profesorul m-a recomandat pe mine şi am acceptat", spune Târnoveanu. Nu regretă decizia. "Am un coleg care este un om deosebit, Sergiu Stoica. M-a primit foarte bine şi mi-a explicat şi mai bine ce e de făcut. Neurochirurgia pediatrică este o supra-specializare, pe care nu se pune mare accent în anii de rezidenţiat, iar dr. Stoica m-a ajutat să mă orientez mai bine în această supra specializare", povesteşte medicul specialist.

"Aici se tratează foarte bine pacienţii, aşa cum se întâmplă în clinicile de afară. Şi din punct de vedere medical, dar şi din punct de vedere uman. Tratăm orice pacient la fel indiferent că este rrom sau deputat. Toţi sunt egali şi aşa ar trebui să fie peste tot", lămureşte medicul politica departamentului de neurochirurgie pediatrică de la "Marie Curie".

Jocul cu moartea

În departamentul de neurochirurgie pediatrică în care lucrează dr. Târnoveanu sunt doar doi medici. El şi dr. Stoica, care este medic primar. Împreună au zece paturi, plus paturile de la terapie intensivă şi cele de la neonatologie terapie intensivă. "Nu putem face urgenţe şi nu facem gărzi", explică medicul specialist, "şi operăm săptămânal trei sau patru copii. Unii dintre ei au doar câteva trei zile: cei care se nasc cu defecte de tub neural, care trebuie operate în primele 72 de ore de viaţă".

Cazuri impresionante? Într-un spital vezi multe, dar nimic nu doare mai mult decât o viaţă schimbată într-o secundă. "Sunt copiii a căror viaţă li se schimbă radical, într-o secundă", spune dr. Târnoveanu cu vocea tremurând. "Până la trei ani sunt aparent normali, vioi şi apoi...când se descoperă brusc tumorile maligne, meduloblastoamele...totul devine un coşmar cumplit. Mai au, cu tot cu tratamentul optim, doar câteva luni de trăit sau câţiva ani. Iar tumorile maligne sunt tot mai frecvente la copii".

Ceea ce urmează e spectaculos şi tragic, povesteşte doctorul. Începe jocul cu moartea. "Vorbeşti cu familia care speră te înşeli, le spui că au dreptul la o a doua părere, după care revin şi întreabă ce e de făcut. Şi atunci cauţi tratamentul ca să-i mai prelungeşti viaţa, ca să-i îmbunătăţeşti ceea ce medicina numeşte calitatea vieţii..iar dacă tumoarea e accesibilă operezi şi scoţi cât mai mult posibil fără să-i faci rău copilului...Pentru el contează orice clipă..Iar tu te rupi de tot şi îţi faci treaba", conchide medicul.

Spune că în sala de operaţii nu se gândeşte la nimic altceva decât la ceea ce urmează să facă. Îi dă încredere faptul că nu e singur acolo, ci cu Sergiu Stoica. Nu pleacă din sală până când nu-şi vede trezit pacientul. Să ştie că e bine, că-i mai bine decât era înainte de intervenţie, că nu i-a atins din greşală vreun nerv. "E un moment tensionat când stai, când aştepţi. Familia e după spital, când termini cu tot", mărturiseşte medicul.

Plicul la români şi posesiunile unui medic

"Nu iau bani. E puţin jenant şi pentru ei, pentru părinţi, şi pentru tine, dar le zic pur şi simplu", atinge doctorul Târnoveanu povestea plicului dat în România unui medic. "E o chestie cu două tăişuri", explică acesta. "Odată pentru că s-a încetăţenit ideea că dacă nu dai bani nu se ocupă de copilul tău cum trebuie. Nu-i adevărat", crede specialistul.

"Puţini condiţionează actul medical, cred că mai mulţi primesc ceva ulterior ca mulţumire. Dar părinţii trebuie să înţeleagă că îi tratezi la fel copilul. Asta am învăţat-o în Franţa unde poţi să stai de vorbă cu pacientul relxat, ori cu familia acestuia. Aici, nu. Îl vezi că se foieşte, că se caută în buzunar, nu ştie cum să facă cu plicul ăla, în loc să fie atent la ce îi spui. Nu ai o tehnică pentru asta. Doar să-i spui Nu şi să fie atent la ce îi spui şi la ce urmează", conchide Sorin Târnoveanu.

Întrebat de posesiunile sale, medicul zâmbeşte: stă cu chirie împreună cu soţia lui, jurist, are un Polo în leasing şi un salariu de 1600 de lei. "Sigur, ar putea fi mai mare..", glumeşte medicul. Cu toate astea nu regretă alegerea făcută în facultate. Nu se vede făcând altceva. Poate în viitor să se specializeze în epileptologie şi să înfiinţeze în România o clinică de profil, acum inexistentă, pentru tratarea epilepsiilor la copii.

 

 

 

Citește și: