Razvan Tupa
2613 vizualizări 30 aug 2018

Istoricul Adrian Majuru susţine cursuri la Facultatea de Urbanism şi Arhitectură ”Ion Mincu” şi este cunoscut ca scriitor, dar şi ca manager al Muzeului Municipiului Bucureşti.

”Păstrând parametrii, migraţia românească inversă, de revenire în patrie, e la o dimensiune mai redusă. Evident că şi influenţele poate sunt mai restrânse, dar se accentuează local, unde ei vin să investească. Aduc cunoştinţe adecvate statusului pe care l-au atins în Occident. Aduc pe lângă ei, atât cât pot angaja în proiectul pe care l-au deschis sau în afacerea pe care o aduc la viaţă, oameni care nu ar fi avut iniţial şansa de a călători sau de a studia”, apreciază istoricul.

Vă prezentăm integral interviul acordat pentru Campania Gândul #roMânia:

Reporter: De ce fel de experienţe este legat fenomenul migraţiei în istorie pentru România modernă?

Adrian Majuru: O să vă dau un exemplu mai complet în legătură cu acest fenomen. Este vorba despre ceea ce s-a petrecut cu 150 de ani în urmă. E o perioadă de o generaţie. Dacă vorbim despre oraşul românesc din secolul XIX. Mediul urban era legat de populaţii alogene care aveau cetăţenie română, dar veneau din alte medii culturale sau urbane mai dezvoltate din Europa Centrală sau Occidentală. Ei s-au adăugat comunităţilor etnice mai vechi din zona balcanilor, cum ar fi greci, sârbi, evrei sefarzi, bulgari, aromâni şi albanezi. Evident că a fost o migraţie a unei populaţii profesionalizate, care au adus cu ea know-how. Uneori au fost primii medici, ceasornicari, ingineri. Până a apărut prima generaţie de profesionişti români, aceştia au fost exemple pentru fiecare domeniu.

#roMânia

Reporter: Când s-a întâmplat acest lucru?

Adrian Majuru: Asta se întâmpla, în special, după epoca napoleoniană, după 1815, când, în Europa Centrală şi de Vest, mediul urban mai dezvoltat se trezeşte cu o populaţie profesionalizată care şoma. Această categorie pleacă spre Europa Orientală. Nu numai la noi s-a întâmplat acest lucru, ci şi în oraşele din Polonia de astăzi sau în cele din Ungaria de azi. În România, care devine treptat autonomă din punct de vedere economic, după 1829, la Adrianopole şi politic şi social, după 1859, erau multe de făcut şi se putea lua viaţa de la început. Pentru cei mai mulţi, asta s-a şi întâmplat. Astfel au ajuns chiar până la a treia generaţie de antreprenori, de industriaşi, de bancheri, de tâmplari. Acest lucru a modificat optica autohtonă legată de toleranţă etnică şi confesională, de profesionalizare. Pentru că se vedea astfel că erau lucruri care se puteau face şi instituţional. Cel mai important este faptul că aceşti oameni, care au venit în valuri timp de o generaţie, au dat conţinut şi instituţiilor care au modelat şi reformat această ţară după 1860.

Reporter: Astăzi, în ce fel este resimţit acest schimb cu spaţiile în care românii merg în căutarea unor oportunităţi de câştig sau de schimbare a standardelor vieţii?

Adrian Majuru: Păstrând parametrii, migraţia românească inversă, de revenire în patrie, e la o dimensiune mai redusă. Evident că şi influenţele poate sunt mai restrânse, dar se accentuează local, unde ei vin să investească. Ei aduc cunoştinţe adecvate statusului pe care l-au atins în Occident. Aduc pe lângă ei, atât cât pot angaja în proiectul pe care l-au deschis sau în afacerea pe care o aduc la viaţă, oameni care nu ar fi avut iniţial şansa de a călători sau de a studia. În acest context, au această posibilitate. Este o şansă pentru reprofesionalizare. Important ar fi ca această revenire să se producă treptat şi este importat să fie variată, pe mai multe paliere profesionale şi sincronizată la nevoile regionale ale ţării. Revenirea înseamnă o investiţie pe termen lung în locul pe care îl alegi. De aici se poate porni.

#roMânia

Reporter: La nivel lingvistic sau al obiceiurilor, al tradiţiilor, în ce fel putem vorbi despre reflectări ale experienţelor noi din spaţiile culturale în care au activat migranţii români?

Adrian Majuru: Să nu credeţi că, dacă au plecat heterosexuali, se întorc heterosexuali. Ei se întorc cu reflexe şi cu un conţinut profesional conectat la reţelele occidentale similare cu care vor continua să colaboreze. Altfel nu ar însemna decât că nu reuşesc să păstreze legătura cu lumea în care s-au putut forma mai bine decât aici. În perioadele mai vechi, chiar şi atunci când au avut posibilitatea să circule, cei din spaţiul românesc aveau nevoie de vize. Nu oricine reuşea să circule. Era nevoie de bani serioşi. Sunt lucruri diferite. Atunci era vorba de o concentrare strict asupra aducerii de know-how şi de a face studii. Acum este vorba despre a putea supravieţui şi de a putea să construieşti ceva de la zero.

Reporter: Ce nu aveam în România înaintea acestor valuri de plecări în străinătate de după 1989 şi avem acum?

Adrian Majuru: Avem deja o masă critică destul de onorabilă de antreprenoriat şi free-lanceri care reuşesc să funcţioneze într-o ţară uşor disfuncţională. Ceea ce nu aveam în anii '90, nici măcar la nivel ideatic. Şi la Muzeul Municipiului avem cifre care arată creştere şi de 300% a audienţei, faţă de 2014. Asta pentru că am diversificat tematica şi oferta legată de expunere şi evenimente. Însă, la nivel de resursă umană, resimţim deprofesionalizarea celor mai tineri. Găsim foarte greu un viitor coleg care să poată scrie coerent un eseu şi să vorbească despre ce îşi doreşte să facă într-un colectiv nou. Pe palierul cultural, suntem într-o zonă care încă nu şi-a revenit. În jurul meu se pleacă şi la vârsta de 50 de ani.

 

Citește și: