Gandul.info
Adriana Mit
Raluca Lazaroi
2201 vizualizări 6 sep 2018

În Timiş, datele oficiale, furnizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), arată că în primul trimestru din acest an, existau 2.094 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Dintre aceşti copii, 270 au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar cei  mai mulţi au fost lăsaţi în grija rudelor. Niciunul nu este major.

Autorităţile spun însă că cifrele nu sunt reale şi pentru că care nu toţi părinţii care pleacă peste hotare anunţă autorităţile, aşa cum prevede legea.

“Cel mai probabil, realitatea este diferită de cifrele raportate, în sensul că este posibil ca numărul real al copiilor care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate să fie mai mare. Din discuţiile avute cu reprezentanţii primăriilor, reiese faptul că mulţi părinţi nu vin să informeze primăria cu privire la plecarea lor în străinătate, motivaţiile acestora fiind diferite. În judeţul Timiş, în baza strânsei colaborări existente între DGASPC Timiş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Organizaţia Salvaţi Copiii, sunt organizate, permanent, campanii cu rol de informare, atât a copiilor - cu privire la drepturile lor, cât şi a adulţilor - cu privire la responsabilităţile legale ce le revin în situaţia plecării la muncă în străinătate. Uneori, starea copiilor rămaşi singuri acasă, care se simt, practic, abandonaţi de părinţi, ajunge să fie împinsă la extrem. Sunt copii care ajung să se adultizeze prematur, care la vârste fragede îşi asumă îngrijirea fraţilor mai mici, devenind pentru aceştia şi mamă, şi tată. Grijile care apasă pe umerii lor, răpindu-le copilăria, sunt uriaşe”, a afirmat Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiş,

Potrivit legii, părinţii au obligaţia de a-şi anunţa plecarea din ţară cu 40 de zile înainte şi de a desemna o persoană care să aibă autoritatea părintească asupra copilului. Însă în multe cazuri nu se întâmplă acest lucru.

În aceste condiţii, medicii de la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara s-au confruntat cu situaţii în care nu au putut să facă o operaţie sau un consult unui copil, pentru că acesta nu avea un reprezentant legal care să-şi dea acordul.

“Sunt mai multe categorii de copii care au dreptul la sănătate nerespectat şi care se prezintă în spital, în urgenţă sau chiar cu internare, fără un membru al familiei care să deţină tutela. Asta înseamnă că avem situaţii de urgenţă în care trebuie să administrăm produse de sânge, spre exemplu, sau să facem investigaţii pornind de la un banal consult ginecologic, care necesită actualmente acordul părintelui şi care nu se poate face în contextul în care tutela nu este asumată de un membru adult al familiei, conform cu legea, ci copilul este lăsat în această formă de abandon mascat, la frate, soră sau chiar vecin de către părinţii plecaţi la muncă în străinătate. În situaţiile extreme, intervenţiile chirurgicale sau cele diagnostic-invazive, cum ar fi un computer tomograf cu substanţă de contrast, pe care îl putem indica în diverse situaţii, nu se pot efectua nici ele, pentru că şi acolo, protocolul de expunere menţine acordul părintelui, care să fie de acord cu investigaţia şi cu administrarea cu potenţial alergenic a substanţei de contrast”, a declarat corespondentului Mediafax, medicul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Medicul timişorean relatează că unii copii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate ajung în situaţia de a se îmbolnăvi din cauza dorului de mamă sau de tata.

“Am avut o fată în luna iulie externată, cu o dispoziţie depresivă, în care am căutat boala pentru care a venit la spital, care era o boală digestivă, în contextul unei boli renale, iar până la urmă am convenit că trebuie să fie asistată psihologic, că trebuie să reuşim să o ajutăm. Fata are mama plecată la muncă în străinătate şi locuieşte cu fratele. De asemenea, nu de puţine ori, în Compartimentul de Toxicologie, aşa-zişii dependenţi de noile substanţe psihoactive, de aceste incorect numite etnobotanice, sunt deseori acei copii care au o familie monoparentală sau chiar cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi sub această formă, repet, de abandon mascat”, a explicat Mihai Gafencu.

copil supărat

Medicul psihiatru Laura Nussbaum, şeful Clinicii de Psihiatrie şi Neurologie pentru Copii şi Adolescenţi din Timişoara, din cadrul Spitalului “Louis Ţurcanu” descrie o situaţie şi mai gravă: în unitatea medicală ajunge cel puţin un copil pe săptămână, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, care încearcă să se sinucidă.

“Am avut situaţie când copilul nu a mai vrut să vorbească, deşi ştia. A fost aşa de şocat, că n-a mai vrut să vorbească. Sunt mai rare situaţiile, dar sunt foarte grave. Am avut situaţii pe etape de vârstă de tulburări alimentare. Şi anume, unii dezvoltă anorexie mentală, nu mai mănâncă, alţii bulimie nervoasă, mănâncă, vomită, tot pe bază de stres şi pentru că vor să atragă atenţia asupra lor din partea părinţilor. De asemenea, în fiecare săptămână avem una-două tentative de sinucidere. Copiii încearcă tot felul de lucruri, poate nu cele mai periculoase; beau zece tablete de Paracetamol, încearcă să-şi facă leziuni pe braţe. Unii vor doar să atragă atenţia asupra problemelor lor, dar unii chiar vor să moară. Unii au încercat serios de tot: cu aruncat de la etaj, cu încercare de spânzurare, iau multe medicamente şi ajung în comă, la terapie intensivă”, povesteşte Laura Nussbaum.

Medicul psihiatru spune că plecarea părinţilor la muncă în străinătate are un impact foarte puternic asupra copiilor care sunt lăsaţi acasă, atât emoţional, cât şi psihologic.

“La începutul lunii iulie am avut un caz al unui copil care se simte abandonat. Părinţii l-au lăsat acasă, iar pe ceilalţi doi fraţi, unul mai mare şi unul mai mic, i-au luat în Londra cu ei, unde s-au mutat. Pe unul dintre fraţi nu l-au luat, pentru că era puţin poate mai hiperactiv, iar copilul ca reacţie nu putea să-şi explice nicicum din ce cauză părinţii «pe mine nu m-au luat şi m-au abandonat». Nu era nicio explicaţie logică, eu ca adult, ca medic, nu puteam să explic. Acum are opt ani, e abandonat deja de doi ani, sunt repercusiuni serioase”, a precizat Laura Nussbaum.

În Clinica de Psihiatrie şi Neurologie pentru Copii şi Adolescenţi din Timişoara sunt consultaţi, în fiecare săptămână, cel puţin patru micuţi sau tineri care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

“Unii copii ajung la noi cu vagabondaj, cu chiul şcolar, cu furturi. Aşa se manifestă un copil când vrea să atragă atenţia părinţilor. Copiii vin pentru evaluare. Dacă e prin urgenţă, pot rămâne şi la internare. Noi intervenim medicamentos şi prin psihoterapie, dar ce psihoterapie poţi să faci tu cu acel copil la care părinţii nu vin? Mereu trebuie să lucrezi puţin şi cu familia. Unii copii mai dezvoltă ticuri pe bază emoţională”, spune medicul.

Centrul de zi din Timişoara al organizaţiei Salvaţi Copiii

La Timişoara funcţionează şi un centru al Organizaţiei “Salvaţi Copiii”, unde 40 de copii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate sunt ajutaţi la teme şi sunt consiliaţi psihologic. De asemenea, primesc şi o masă caldă gratuită în fiecare zi. Centrul funcţionează în două săli de clasă ale Şcolii Generale Nr.1 din Timişoara.

“Dintre cei 40 de copii înscrişi anul trecut în centru, 20 au participat la activităţile zilnice, în intervalul 12.00-16.00, şi au fost ajutaţi la teme. 10 dintre cei 40 de copii au beneficiat de meditaţii. Sunt unii dintre ei care se descurcă foarte greu cu şcoala, au rezultate scăzute şi i-am sprijinit la materiile la care prezentau dificultate. Toţi cei 40 de copii au beneficiat de consiliere psihologică şi de activităţi socio-educative şi recreative”, a declarat Delia Horcea, coordonatorul Centrului de zi pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate din Timişoara.

Iar poveştile celor ajunşi în centru sunt cutremurătoare. ”Recent am auzit mărturisirea unei fetiţe de 12 ani, beneficiară a centrului, care le-a spus părinţilor la telefon «nu vreau să-mi mai trimiţi nimic, nu vreau să mai îmi faceţi cadouri, ci vreau să fiţi aici cu mine»”, îşi aminteşte Delia Horcea.

Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, la sfârşitul anului trecut erau, la nivel national, 94.896 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Situaţia descrisă în Timiş se regăseşte în toate zonele ţării.

Aproape un sfert dintre părinţii copiilor care învaţă la cea mai mare şcoală din Bistriţa-Năsăud, Artemiu Publiu Alexi din Sîngeorz-Băi, sunt plecaţi în străinătate. Copiii rămaşi acasă au grave probleme de integrare, sunt timoraţi şi speriaţi, se simt abandonaţi şi refuză să interacţioneze cu colegii sau cu profesorii.

“Suntem o zonă defavorizată putem spune. Nu mai există industrie, nu mai sunt locuri de muncă, în afară de sectorul bugetar, care este şi el foarte limitat. Doar nişte mici făbricuţe mai oferă câteva locuri de muncă şi oamenii sunt nevoiţi să plece...” povesteşte directorul şcolii generale Artemiu Publiu Alexi din Sîngeorz-Băi, Adrian Bosancu.

Centru de consiliere psihologică a copiilor

În ultimii ani, conducerea şcolii, profesorii şi psihologul din instituţia de învăţământ luptă, împreună cu copiii, pentru ca dorul de părinţi să nu îi mai sfâşie atât de tare.

Unul dintre proiecte, “Singur acasă, împreună la şcoală” a reuşit să îi atragă pe copii ca un magnet în cabinetul psihologului, care s-a transformat într-o adevărată oază de recreere, un loc în care problemele sunt uitate.

Copiii învaţă aici să joace şah, să picteze, să coloreze şi să viseze, pare că îşi găsesc locul lor.

“Sunt foarte multe activităţi culturale pe care le dezvoltăm... Avem un alt proiect local de dezvoltare a patriotismului, pentru că am sesizat că în anumite familii nu mai există acest sentiment. Trebuie să fim patrioţi, nu naţionalişti. Avem un proiect intitulat “De ce iubim România?” pentru că an de an să putem să descoperim de ce iubim această ţară şi bineînţeles, copiii care au părinţii plecaţi în străinătate, şi chiar care sunt cei plecaţi dincolo, sunt foarte încântaţi de acest proiect. Nimeni nu ne poate fura şi tăia rădăcinile pe care le avem, iar dorul de ţară se resimte indiferent de vârstă” spune directorul Adrian Bosancu.

Raveica Gaveniuc, consilier psihologic

“Copii simt dorul de mamă, de tată, deşi din punct de vedere material, probabil că le sunt asigurate toate condiţiile. De foarte multe ori, am copii care vin bucuroşi şi îmi spun că peste o săptămână vine mama sau tata şi îi văd apoi extrem de trişti, după ce pleacă. Pentru a completa aceste goluri din punct de vedere spiritual, sufleteşte, am gândit diferite activităţi atractive, în care ei să înveţe să socializeze, să se bucure de lucruri mărunte şi prin activităţi în cabinetul şcolar, dar şi în timpul recreaţiilor. În timpul pauzelor, cabinetul meu este la dispoziţia copiilor. Am încredere în ei şi au încredere în mine.(...) Este foarte important să luptăm împotriva marginalizării, împotriva excluderii din grup. Aceşti copii sunt mai închişi, socializează mai puţin şi simt o nevoie mare de afecţiune. Odată ce le oferi afecţiune, devin foarte prietenoşi, când îşi găsesc corespondentul. Cel puţin în persoana mea, au găsit acest corespondent. Au găsit prietena care ţine loc de mama, de tata... Şcoala trebuie să fie a doua mamă pentru ei” povesteşte Raveica Gaveniuc, consilierul psihologic al şcolii.

Nimeni nu ştie exact câţi români sunt peste hotare. Datele oficiale au la bază doar cazurile în care se încheie contracte de muncă legale. Oficial se vorbeşte de 3,5-4 milioane de oameni. Neoficial, numărul este dublu.

 

Citește și: