Carmen Dumitrescu
8642 vizualizări 10 ian 2019

„Referitor la ouăle contaminate cu fipronil provenite din judeţul Teleorman, în urma notificării şi a listei de distribuţie transmise de colegii din acest judeţ, s-a constatat că 36.000 bucăţi de ouă au fost distribuite către o societate din judeţul Olt”, potrivit DSVSA Olt.

DSVSA Olt a dispus verificarea societăţii, iar în urma controlului societatea din Olt a început procedura de retragere, fiind retrase de la comercializare un număr de 6.000 de bucăţi de ouă, care au fost dirijate către o unitate de neutralizare, conform procedurilor.

”Menţionăm că în cursul anului 2018, toate fermele de găini ouătoare din judeţul Olt au prelevat probe sub supraveghere sanitară veterinară, în vederea determinarii existenţei fipronilului, cu rezultate corespunzătoare”, se arată în comunicatul citat.

Reprezentanţii ANSVSA nu exclud posibilitatea ca ouă contaminate să fi ajuns pe piaţă şi înainte de efectuarea controlului tematic. Cifra pe care ei o consideră certă în acest sens este de 102.480 de ouă contaminate ajunse pe mesele oamenilor.

"Pe 22 noiembrie au prelevat probe, pe 6 decembrie a venit buletinul de analize care a relevat faptul că există Fipronil în ouă. Această fermă nu avea niciun istoric. Şi se controlează în cadrul programului toate fermele, dar ordinea lor este dată de o analiză de risc. Istoricul acestei ferme era curat până acum. De asta au şi durat mai mult analizele. Au fost 102.480 de ouă contaminate care au ajuns pe piaţă. Nu avem de unde să ştim dacă nu au ajuns pe piaţă şi înainte ouă contaminate," a declarat Rareş Hăbescu, purtătorul de cuvânt al ANSVSA.

Hăbescu nu cunoaşte de ce reprezentanţii DSVSA Teleoroman nu au comunicat oamenilor riscurile apărute, dar că populaţia ar fi trebuit informată.

ANSVSA recunoaşte că peste 100.000 de ouă contaminate cu INSECTICID au ajuns în CONSUM

În prezent, ANSVSA  a început o anchetă la ferma din Drăgăneşti Vlaşca, împreună cu DSVSA Teleorman, prin care se urmăreşte identificarea modului în care Fipronilul a ajuns să fie folosit la respectiva unitate de producţie.

Reprezentanţii DSVSA Teleorman nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere referitor la acest caz şi pentru a explica de ce nu au informat populaţia despre contaminarea ouălelor cu Fipronil.

În urma unui control tematic efectuat în luna noiembrie 2018, la ferma avicolă din Drăgăneşti Vlaşca, s-au descoperit peste 4,2 milioane de ouă contaminate cu un insecticid interzis. Ferma a fost pusă sub sechestru de DSVSA Teleorman.

Neoficial, se pare că substanţa a fosti utilizată pentru îndepărtarea păduchilor la găini, fără să se anticipeze consecinţele. Insecticidul numit Fipronil este folosit, de regulă, pentru combaterea căpuşelor. Dacă este ingerată, substanţa poate rămâne mult timp în organism, iar efectele ei sunt devastatoare. Poate afecta ficatul, rinichii, tiroida şi sistemul nervos şi pot apărea chiar convulsii, avertizează specialiştii.

Foto: Hepta

 

Citește și: