786 vizualizări 6 aug 2016

Rezistenţa la căldură depinde foarte mult de starea noastră de sănătate şi de capacitatea de efort.Transpiraţia este, în realitate, un mecanism de apărare a organismului în faţa temperaturilor foarte mari, tendinţa corpului nostru fiind de a scădea forţa musculară şi viteza de contracţie a muşchilor pentru a limita producerea suplimentară de căldură. Această reacţie involuntară a creierului face parte din sistemul propriu de apărare, de aceea, la începutul antrenamentelor, este bine să realizăm exerciţii uşoare, de adaptare. Chirurgul ortoped Vlad Predescu, specializat în medicină sportivă, ne-a declarat că cele mai recente studii confirmă faptul că cele  5ºC peste nivelul de confort al fiecărui sportiv scad performanţa sportivă cu până la 3%, o valoare importantă în condiţiile în care multe competiţii importante se desfăşoară în perioade de caniculă.

Pentru a ne putea adapta la noile condiţii ambientale, mai exact cele legate de căldură puternică şi, eventual, umiditate mare, corpul uman are nevoie de cel puţin zece zile de antrenamente susţinute pentru a putea creşte capacitatea de transpiraţie. Apa evaporată preia din temperatura corpului şi, astfel, acesta se răceşte.

Din acest motiv, hidratarea este extrem de importantă în zilele caniculare. Cu cât corpul nostru înmagazinează mai multă apă, cu atât poate fi eliminată mai repede căldura produsă de activitatea fizică intensă din zilele de vară. Nu consumaţi apă la temperaturi joase, sub 10ºC, întrucât aceasta poate avea efecte secundare neplăcute, de la vasoconstricţie periferică până la stres digestiv.

Atenţie foarte mare la băturile energizante: cafeina din conţinutul acestor băuturi, chiar dacă oferă un imbold puternic pe moment, este diuretică şi forţează organismul să piardă şi mai multe lichide. Băuturile hipotonice sunt recomandate pentru antrenamentele uzuale, care nu durează mai mult de 60 de minute. Dacă vorbim de antrenamente ceva mai intense, atunci lichidele hidratante trebuie să conţină, obligatoriu, minerale şi carbohidraţi. 

Sportivii de performanţă apelează la mici trucuri înainte de întrecerile oficiale, pentru a-şi putea răci temperatura organismului, având, astfel, un randament mult mai bun. Relaxarea în camere răcite cu aer condiţionat, băi în apă cu gheaţă sau stropirea cu apă foarte rece sunt câteva dintre metodele folosite de aceştia.

 

 

 

Citește și: