Loredana Ficiu
16782 vizualizări 13 feb 2019

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a deschis o nouă anchetă la Secţia de Psihiatrie, după ce doi asistenţi au fost fotografiaţi în timp ce se tund în sala de mese.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Gigel Capotă, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că înregistrarea a fost făcută în luna decembrie a anului trecut, iar conducerea unităţii medicale a dispus o anchetă în acest caz.

"Din informaţiile pe care le am, s-a întâmplat în data de 16 decembrie 2018, în Secţia Psihiatrie, iar noi, ca şi conducători de instituţie, nu mai tolerăm asemenea cazuri de indisciplină şi am hotărât imediat să facem o comisie de cercetare disciplinară, în care se va analiza tot ce s-a întâmplat. Este în desfăşurare. Sincer, nu îi cunosc. În comisie am pus preşedinte pe domnul director de îngrijiri, dânsul se va ocupa să facă verificarea de specialitate. Cercetarea este în desfăşurare, comisia îşi face treaba şi aşteptăm să primim raportul de verificare", a spus Gigel Capotă.

Şi Poliţia Gorj a deschis o anchetă la Secţia de Psihiatrie, săptămâna trecută, după apariţia unei înregistrări video în care o pacientă este filmată în chiloţi, în timp ce sărută un bărbat prin grilajul despărţitor şi este pipăită de un alt bolnav.

În urma incidentului, fosta şefă a Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Gabriela Pătrăşcoiu, a fost destituită.

 

PACIENŢI încurajaţi să întreţină relaţii SEXUALE, de o angajată care FILMEAZĂ momentul

O pacientă internată la Psihiatrie în Spitalul de Urgenţă Târgu-Jiu a fost filmată în timp ce, îmbrăcată numai în lenjerie intimă se sărută cu un alt pacient, prin grilajul despărţitor, fiind pipăită, în acelaşi timp de un alt bărbat.

Fosta şefă a Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, Gabriela Pătrăşcoiu, care a fost destituită în urma acestui incident, susţine că filmuleţul ar fi fost făcut chiar de fiica managerului spitalului, care este registrator medical al secţiei, în perioada în care aceasta era în concediu de odihnă.

În imagini se observă o tânără îmbrăcată doar în lenjerie intimă, internată la Psihiatrie, care se sărută cu un bărbat prin grilajul metalic ce desparte femeile de bărbaţii internaţi în secţie. În acest timp, un alt bărbat încearcă să o dezbrace de tot şi o pipăie, iar o femeie, angajată a spitalului, care filmează toată scena, se amuză şi pare că încurajează ceea ce se întâmplă.

La un moment dat, în imagini apare o femeie în vârstă, care pare că se simte rău şi cere o pastilă, răspunsul celei care filmează fiind: ”Vrei bătaie? Hai că îţi dăm. Vin eu”.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au deschis o anchetă.

"Se fac cercetări pentru a se stabili dacă fapta face obiectul vreunei infracţiuni", a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Gigel Capotă, a explicat că filmuleţul ar fi fost făcut anul trecut şi l-a catalogat drept un ”incident administrativ”.

"Este vorba despre un incident administrativ intern, care s-a întâmplat în cadrul unei secţii. S-a întâmplat în noiembrie, anul trecut. Noi, comitetul director, am aflat despre acest incident, dar nu este singular, mai apar într-o unitate de mărimea spitalului nostru şi la numărul de personal care este, apar frecvente incidente, iar noi trebuie să intervenim şi să rezolvăm să nu se mai întâmple. Am fost acolo, i-am convocat pe toţi la o şedinţă, le-am spus că nu este normal ce se întâmplă, am luat toate măsurile administrative, pentru că acolo este vorba despre persoane cu handicap psihic şi respectivii pacienţi sunt undeva izolaţi de ceialţi printr-un grilaj. Între grilajul acesta s-a permis ce am văzut şi noi, apare o fată cu un băiat. Am pus un alt grilaj ca să nu mai fie acest contact, am luat şi alte măsuri administrative", a declarat Gigel Capotă.

 

Citește și: