Mădălina CHIŢU
2265 vizualizări 26 ian 2015

De la 1 aprilie nicio vizită la medic nu se va putea face fără cardul de sănătate. Afirmaţia îi aparţine preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, care a vorbit, în cadrul emisiunii Gândul Live, despre rolul pe care îl va avea acest nou document pentru românii asiguraţi.

”Cardul nu conţine nicio dată medicală. În cazul în care vreun pacient doreşte ca pe cardul lui să fie trecută grupa de sânge sau RH-ul trebuie să îi ceară medicului în mod expres acest lucru. La fel se întâmplă şi în cazul menţiunii dacă vrea să fie donator. În cazul în care o persoană vrea ca pe cardul lui de sănătate să apară menţiunea că este donator trebuie să obţină o declaraţie notarială prin care să se precizeze că este donator de organe. Nimeni nu trebuie să îşi facă griji că datele lor de pe card vor ajunge pe mâna nu ştiu cui”, a declarat preşedintele CNAS. De asemenea, pe cardul de sănătate nu va fi inscripţionat CNP-ul, din motive de siguranţă.

Vasile Ciurchea a explicat şi ce se întâmplă cu persoanele care pierd sau îşi deteriorează cardul de sănătate. ”În cazul în care cardul este pierdut sau se deteriorează, posesorul lui trebuie să se prezinte la Casa de care aparţine şi să semnaleze acest lucru. I se va elibera o adeverinţă, cu valabilitate de o lună, cu ajutorul căreia pacientul va putea beneficia de serviciile medicale de care are nevoie. În acest timp i se va elibera un nou card de sănătate”, a spus Ciurchea. Dacă primul cardeste gratuit, pe cel de-al doilea va trebui să îl plătim. Costul lui se va ridica la aproape 5 euro, echivalentul a 22 de lei – 2,2 euro costă imprimarea cardului şi 2,64 euro serviciile poştale.

Tot o adeverinţă este soluţia găsită de autorităţi pentru persoanele care din motive etice sau religioase au refuzat cardul de sănătate. ”Persoanele care nu vor să primească din varii motive cardul de sănătate trebuie să se prezinte la Casa de care aparţine şi să anunţe acest lucru, completând o cerere prin care explică motivul pentru care nu doreşte cardul de sănătate. În baza cererii i se va elibera o adeverinţă. Aceasta va fi valabilă timp de trei luni. După trei luni, persoana în cauză trebuie să solicite o nouă adeverinţă. Numai în baza acestor adeverinţe vor putea beneficia de servicii medicale”, a precizat Ciurchea.

Acesta a menţionat că la instituţia pe care o conduce s-au primit cereri de retrimitere a cardului de sănătate din partea românilor care iniţial l-au refuzat. ”Deocamdată nu avem centralizate aceste date la nivel naţional, dar important este că ele există”, aspus şeful CNAS.

Preşedintele CNAS a mai vorbit la Gândul Live despre importanţa cardului de sănătate, precizând că acesta ”are rolul de a pune ordine în sistem”. ”Lumea şi-a făcut o impresie greşită despre card şi cipul cardului. Nu există nicio cifră fatidică – 666. Cardul nu te iradiaza. E un card ca şi cel bancar. Nu ţi se întâmplă absolut nimic. Comparat cu un telefon modern, telefonul probabil poate face mai mult rău decât acest card. Cardul de sănătate nu emite radiaţii. Cardul are doar rolul de a preveni fraudele din sistem”, a punctat Vasile Ciurchea.

Citește și: