Mădălina CHIŢU
11813 vizualizări 21 apr 2015

Kirsty Huntley, o americancă de 32 de ani şi mamă a patru copiii, era atât de complexată din cauza kilogramelor în plus şi a acneei ce îi afectase faţa mai rău decât atunci când era adolescentă încât a decis să nu mai iasă din casă, scrie The Mirror.

Foto: The Mirror // Kirsty Huntley înainte şi după ce a slăbit

În prezent femeia este total schimbată faţă de cum arăta în urmă cu 7 ani, iar pentru asta tot ce a făcut a fost să renunţe la două alimente: cafea şi ouă.

Foto: The Mirror // Kirsty Huntley, înainte de a renuţat la ouă şi cafea

Americanca a fost diagnosticată în 2008 cu sindromul Behcet, o boală care îi afectase toate organele din corp. În plus, din cauza bolii acneea de care suferea încă din adolescenţă s-a înrăutăţit. ”Toată viaţa am avut probleme cu felul în care arăta tenul meu, dar acestea s-au înrăutăţit odată cu diagnosticarea cu sindromul Behcet. Aveam coşuri pe tot corpul – pe faţă, pe mâini, pe coapse şi piept. Aveam patru copii, dar arătam ca o adolescentă”, a povestit tânăra.

A fost la o serie de doctori şi nici unul nu a reuşit să îi rezolve probleme de sănătate. În aceste condiţii, stima de sine îi scăzuse atât de rău încât ajunsese să nu mai iasă din casă, fiindu-i ruşine de felul în care arăta.

O reclamă la televizor la un test alergologic i-a schimbat însă viaţa. După ce şi l-a făcut a văzut că avea o intoleranţă la ouă şi cafea. În mai puţin de trei luni, Kirsty Huntley a  reuşit să slăbească 15 kilograme, iar pielea ei s-a înfrumuseţat considerabil.

Foto: The Mirror // Kirsty Huntley, după ce a scos din meniul zilnic ouă şi cafea

"Nu m-am gândit că o alergie te poate afecta atât, iar doctorii nu mi-au vorbit niciodată despre acest lucru", spune Kirsty. Mai mult de atât, în luna ianuarie a anului 2015, a fost remarcată de compania de modele Miss Curvaceous UK, care i-a propus să defileze pe podium.

"Nu îţi dai seama cât de rău şi fără vlagă te poţi simţi dacă mănânci ce nu trebuie. De cand am renunţat la ele mă simt grozav", a mai spus tânăra.

Citește și: