Gandul.info
Maria Bîrnaure
1128 vizualizări 3 mar 2018

În prezent, 50 de milioane de oameni sunt diagnosticaţi, la nivel mondial, cu o formă de demenţă, iar specialiştii estimează că în anul 2030 82 de milioane de oameni vor ajunge să fie afectaţi de această boală, urmând ca numărul lor să atingă un maximum de 152 de milioane până în anul 2050. Cele mai expuse populaţii vor fi cele din ţările slab şi mediu dezvoltate, potrivit datelor Societăţii Române Alzheimer. 

Demenţa este asociată, în principal, populaţiei bătrâne, iar ţările cu cel mai rapid ritm de îmbătrânire a populaţiei par a fi cele mai expuse. Topul îmbătrânirii este condus de Bulgaria, ţară pentru care estimările specialiştilor arată că îşi va pierde, până în anul 2050, 23% din totalul populaţiei. România se află pe poziţia a şaptea, cu o pierdere de 17 procente în ceea ce priveşte numărul de locuitori până în 2050. Astfel, populaţia va ajunge de la 19 milioane la 16 milioane. 

Demenţa este una dintre cele mai costisitoare boli. În 2015, costul demenţei la nivel global atingea 818 miliarde de dolari, iar estimările arată că în 2030 acesta va atinge suma de 2 trilioane de dolari. Una dintre cele mai mari probleme în ceea ce priveşte această afecţiune este aceea că, în mare parte, familia şi prietenii sunt cei care se ocupă de îngrijirea bolnavilor, suportând atât costurile îngrijirii, cât şi stresul fizic şi emoţional. 

270.000 de români suferă de Alzheimer sau alte forme de demenţă. Peste 80% rămân nediagnosticaţi

Aproximativ 270.000 de români suferă de Alzheimer sau alte forme de demenţă, potrivit celor mai recente statistici existente. Dintre acestea, doar 35.000 sunt diagnosticaţi. Asta înseamnă că sub 13% din totalul cazurilor ajung să fie identificate la medic şi, de cele mai multe ori, această identificare este făcută prea târziu. Astfel, peste 80% dintre cazuri nu sunt diagnosticate. 

Potrivit reprezentanţilor Societăţii Române Alzheimer, aceste cifre reduse se datorează mai multor factori legaţi de interesul scăzut faţă de acest tip de afecţiuni. Astfel, în politica de sănătate publică din România, demenţa nu este declarată o prioritate, iar cadrul instituţional pentru prestarea de servicii medicale şi de îngrijire se află încă într-o fază incipientă. În condiţiile în care afecţiunile de tip Alzheimer apar la vârste mai înaintate, iar potrivit datelor demografice, populaţia României îmbătrâneşte progresiv, specialiştii în domeniu se aşteaptă, în următorii ani, la o creştere a numărului de persoane care vor dezvolta o formă de demenţă.

Potrivit datelor oferite ziarului Gândul de Maria Moglan, vicepreşedintele Societăţii Române Alzheimer, în politica de sănătate din ţara noastră, demenţa nu este declarată o prioritate, există întârzieri în adoptarea unor documente oficiale privind legislaţia în domeniu şi nu există suficiente centre pentru îngrijirea celor care suferă de afecţiuni din sfera demenţei. De asemenea, în România, familiile sau îngrijitorii persoanelor cu demenţă nu beneficiază de sprijinul adecvat atât din punct de vedere social, cât şi financiar. Nici în ceea ce priveşte studiul asupra acestor tipuri de afecţiuni ţara noastră nu stă mai bine, cercetarea în domeniu nu este stimulată, astfel că dezvoltarea unor politici de acţiune în acest sens este deseori blocată.

În 2010 se estima că, în România, aproximativ 270.000 de persoane suferă de afecţiuni din sfera demenţei. Totuşi, dintre acestea, doar 35.000 fuseseră diagnosticate oficial, însă, de cele mai multe ori, această diagnosticare era tardivă.

„Deşi există un interes tot mai mare din partea medicilor specialişti pentru diagnosticarea timpurie a bolii, modul de organizare a sistemului medical nu favorizează un asemenea demers. Pe de altă parte, personalul din sectorul serviciilor, din instituţiile publice şi private, este redus şi nepregătit pentru a se confrunta cu nevoile specifice unei asemenea categorii de pacienţi, gradul de acoperire a cererilor se ridică la cel mult 10%”, se arată în Stategia şi planul naţional pentru demenţe 2014 – 2020.

La evaluarea făcută în anul 2013, ţara noastră înregistra rămâneri în urmă faţă de alte ţări în ceea ce priveşte îndeplinirea recomandărilor privind acţiunile care trebuiau întreprinse la nivel naţional pentru dezvoltarea serviciilor medicale şi sociale pentru bolnavii diagnosticaţi cu diverse forme de demenţă.

„Dacă serviciile sociale lipsesc cu desăvârşire, serviciile medicale există, dar sunt puţine şi ineficiente. Diagnosticarea se face, de obicei, în faza medie spre severă a bolii. Pentru depistarea bolii în faza precoce este nevoie de o pregătire specifică a specialiştilor, acest lucru putându-se efectua numai în centre specializate de tipul Centrelor de Memorie”, a explicat Maria Moglan pentru Gândul.

În cadrul Centrului Memoriei care funcţionează în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obergia” din Capitală, în decursul unui an, aproximativ 1000 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu Alzheimer, în diverse stadii ale bolii. Totuşi, comparativ cu cifrele estimate la nivel naţional, acest număr este redus, astfel că, potrivit specialiştilor, multe dintre cazuri rămân nediagnosticate şi nu primesc îngrijirea necesară.

O boală despre care românii ştiu puţine lucruri

Alzheimerul rămâne o boală puţin cunoscută în România. De aici şi numărul mic de diagnosticări în raport cu numărul real al persoanelor care suferă de această boală. Specialiştii indică o serie de posibile cauze ale acestei lipse de informare. Pe de o parte, se remarcă stagnarea în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor publice şi puţinul interes pentru aplicarea strategiilor necesare. De cealaltă parte, potrivit datelor Societăţii Române Alzheimer, factori cauzatori ar fi şi criza economică, neîncrederea populaţiei în sistemul medical şi scăderea toleranţei în special în interiorul familiei.

De asemenea, specialiştii au constatat că, în România, se manifestă în special o lipsă de informare în ceea ce priveşte specificul evaluării cognitive: ce presupune, cât durează, ce examinări şi ce tipuri de investigaţii sunt necesare, dar şi ce costuri reclamă. Mai mult, pacienţii şi familiile nu sunt pregătiţi să li se comunice un diagnostic şi nici să fie implicaţi în procesul de îngrijire. În cel mai fericit caz, o singură persoană din familie se ocupă de bolnav, ceilalţi ajungând să îl ignore pe acesta.

Aceste tipuri de comportamente nu sunt recomandate în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu Alzheimer. Aceştia ajung să fie neglijaţi, umiliţi, trataţi precum un obiect stânjenitor care provoacă disconfort, cheltuieli şi sacrificii. Aparţinătorii le dau acestora medicamente antipsihotice şi sedative care le pun în pericol viaţa sau îi izolează şi chiar abandonează.

Persoanele diagnosticate cu Alzheimer nu trebuie tratate ca nişte copii. Specialiştii recomandă familiilor să se poarte cât mai normal cu ele. Zâmbetul şi contactul vizual sunt foarte importante în relaţia cu bolnavii. Între tehnicile care îi ajută pe ceilalţi să comunice şi să se înţeleagă cu o persoană diagnosticată cu Alzheimer se numără captarea atenţiei şi folosirea exemplelor, mai degrabă decât cuvintele multe şi explicaţiile îndelungi.

Interes scăzut pentru o afecţiune tot mai frecventă

Această situaţie se perpetuează din cauza lipsei unui plan concret de acţiune a autorităţilor în ceea ce priveşte persoanele cu boli mintale, categorie în care intră şi cazurile de demenţă, dar şi din cauza lipsei personalului medical de specialitate suficient. Potrivit Eurostat, în anul 2015, la nivelul Uniunii Europene existau 87.000 de psihiatri. Numărul lor varia între 7,6 şi 23,6 psihiatri la suta de mii de locuitori, cu cel mai mare număr în Finlanda şi cel mai mic în Bulgaria. În cazul României, cifrele indică un număr de aproximativ 10 psihiatri la suta de mii de locuitori. 

România stă bine la capitolul număr de paturi în secţiile de psihiatrie. În ceea ce priveşte îngrijirea acestor bolnavi în spitale, în 2015 erau 367.000 de paturi în secţiile de psihiatrie în statele membre ale Uniunii Europene, totalizând 14% din totalul paturilor de spital. Între 2010 şi 2015 numărul paturilor de spital din secţiile de psihiatrie a scăzut în aproape toate ţările membre, cu două excepţii notabile, respectiv Germania şi România unde s-a înregistrat o creştere. 

Care sunt simptomele care prevestesc instalarea demenţei:

  • dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor zilnice
  • confuzie în medii de viaţă familiare
  • dificultăţi în ceea ce priveşte cuvintele şi numerele
  • pierderi de memorie
  • schimbări de stare şi comportament

Care este cauza apariţiei acestei afecţiuni:

  • Alzheimer
  • accidentul vascular cerebral
  • loviturile la nivelul craniului 

În prezent, se află în derulare un Plan de acţiune global în ceea ce priveşte răspunsul organismelor din domeniul sănătăţii publice la adresa demenţei 2017 - 2025, menit să asigure îmbunătăţirea calităţii vieţii celor diagnosticaţi cu demenţă. Potrivit acestui plan, există câţiva paşi înainte pe care societatea ar trebui să îi facă până în 2025:

  • 75% dintre ţărilele lumii vor avea politici, strategii şi planuri de acţiune în ceea ce priveşte demenţa, această afecţiune devenind o prioritate de sănătate publică
  • toate ţările vor avea programe de informare publică cu privire la demenţă
  • jumătate dintre ţări vor implementa cel puţin o iniţiativă de incluziune socială a persoanelor diagnosticate cu demenţă
  • cel puţin jumătate dintre ţările lumii vor reuşi diagnosticarea a jumătate dintre persoanele care suferă de demenţă
  • 75% dintre ţări vor avea programe de training pentru îngrijitorii şi familiile persoanelor bolnave
  • jumătate de ţări vor avea programe naţionale de colectare a datelor despre demenţă
  • cercetările în domeniul demenţei se vor dubla în perioada 2017 - 2025

Citește și: