Gabriela Antoniu
Lucia Ciocarlie
7899 vizualizări 9 mai 2019

Prezentăm câteva din declaraţiile medicului nutriţionist Mihaela Bilic la emisiunea „Marius Tucă Show”:

„Am negat toate lucrurile alea din dictatură, de la porc până la reguli, până la raţie, dar ne costă foarte scump tot acest dezechilibru”

„Zahărul este un condiment precum sarea, ţineţi zahărul în zaharniţă care să fie un pic mai mare decât solniţa şi vedeţi cât consumaţi într-o lună”

„Relaţia de cuplu este ca vinegreta: uleiul şi oţetul sunt nemişcabile, singurul lucru care le ajută să rămână într-o suspensie este că trebuie agitate. Deci o relaţie trebuie tot timpul întreţinută, agitată”

„Cartofii corect prăjiţi înseamnă să fie crocanţi la exterior, pufoşi la interior şi neuleioşi”

„Detoxul se numeşte înfometare asistată. Te duci într-un centru în care eşti păzit să nu mănânci şi plăteşti foarte mulţi bani pentru asta”

„Nu putem să îi oprim pe oameni din mâncat decât tăindu-le maţele, da. Este tragic într-un fel”

„Viaţa de după operaţia de micşorare a stomacului este aproape garantat, depresie, nefericire. Sunt multe cazuri de sinucidere, alcoolism, droguri, de oameni care încep să ia pastile ca să uite”

„Curăţenia de primăvară: reduceţi aportul alimentar zilnic timp de 10 zile cu 30-50%, carne mai puţină, multe legume seara şi fructe ca desert, doar la nevoie”

„O femeie care nu ia hormoni la menopauză va arăta după cinci, şapte ani ca şi cum ar fi bunică. Este efectiv bulversată de lipsa acestor hormoni. Peste noapte, de azi pe mâine, te trezeşti în pielea altui personaj”

Redăm integral partea a doua a interviului:

Am negat toate lucrurile alea din dictatură, de la porc până la reguli, până la raţie, dar ne costă foarte scump tot acest dezechilibru

Mihaela Bilic: La capitolul reguli, am văzut că în momentul în care dimensiunea porţiei este reglementată în familie de către mamă şi de către bunică, în momentul în care programul de mese este foarte clar asumat şi respectat de toţi membri familiei, în momentul în care nu ne mai prostim şi aici chiar e prosteală...

Marius Tucă: Da, dar nu mai trăim în lumea aia, e altă lume.

Mihaela Bilic: Păi şi atunci cine face educaţia copiilor noştri?

Marius Tucă: Ajungem şi la copii pentru că tu ai scris o carte incredibilă pentru copii.

Mihaela Bilic: Şi atunci cum învăţăm să mâncăm?

Marius Tucă: E mai importantă alimentaţia copiilor noştri decât alimentaţia noastră.

Mihaela Bilic: Da, dar ştii că alimentaţia lor arată ce facem noi? În momentul în care eu am de a face cu familii, multe, în care copiii mănâncă ce vor când vor, în momentul în care li se dă voie să deschidă frigiderul pentru că asta e, ne-am plictisit, deschidem un pic frigiderul. Eu vreau să vă spun că am ieşit dintr-o dictatură şi ni se pare că regulile şi disciplina sunt o chestiune care...

Marius Tucă: Am sărit dintr-o extremă în cealaltă, iar multe din vremea lui Ceauşescu, foarte multe chestii erau corecte, dar le asimilăm cu epoca aceea a comunismului...

Mihaela Bilic: Deci noi am negat toate lucrurile alea, de la porc până la reguli, până la raţie, am negat tot şi acum vrem să fim liberi şi să facem ce vrem noi...

Marius Tucă: Pentru că sunt legate de o amintire de tristă perioadă şi va trebui să le redescoperim.

Mihaela Bilic: Dar ne costă scump, ne costă foarte scump, tot acest dezechilibru...

Marius Tucă: Adu-ţi aminte, aveam trei mese pe zi pe vremea lui Ceauşescu?

Mihaela Bilic: Da, poate, nu ştiu...

Marius Tucă: Dacă aveam trei mese pe zi, ele erau luate cu sfinţenie, n-aveai de unde să-ţi iei mai multă mâncare, n-aveai bani de dulciuri, prăjiturile erau de Crăciun şi de Paşti.

Mihaela Bilic: Banane, apropo de fructe, că sunt disperate cu fructele astea care sunt mâncate.

Marius Tucă: Portocala eu o ţineam până se strica, nu puteam s-o mănânc sau i-o dădeam lui frate-miu.

Mihaela Bilic: Şi atunci câte fructe mâncam noi când eram copii?

Marius Tucă: Mâncam corcoduşe...

Mihaela Bilic: Uite, dar le aşteptăm că încă nu s-au copt, încă nu s-au făcut suficient, sâmburele este încă moale că am gustat şi eu, sunt prin pomi, sâmburele încă e moale şi amărui. Să mâncăm noi corcoduşi. Eu sunt această persoană care, da, culege corcoduşe chiar dacă pare ciudat, adică încerc să păstrez un minim contact cu ritmul naturii.

Marius Tucă: Eu am o problemă cu corcoduşele pentru că  tata-mare, Dumnezeu să-l ierte...

Mihaela Bilic: Au înflorit salcâmii, se mănâncă florile de salcâm.

Marius Tucă: Făceam cred vreo 15-16 ani şi mă duceam la ţară şi am mers pe jos 15-20 de kilometri, şi când ajungeam ţară tata m-a pus să culeg corcoduşe, le spuneam moşmoane, de atunci... şi eu eram prin toţi corcoduşii şi prin toţi... am jefuit atât de mulţi cireşi la viaţa mea, Mihaela crede-mă, şi, de obicei, numai pe furtună şi pe ploaie, atunci era timpul cel mai propice.

Mihaela Bilic: Că nu erai prins.

Marius Tucă: Nu, nu, că nu ieşea nimeni pe ploaie, pe furtună.

Mihaela Bilic: Dar coaja de la cireş alunecă teribil, e riscantă.

Marius Tucă: Eu alergam, puteam să merg şi pe gheaţă.

Mihaela Bilic: Apropo de fructe pentru că mi se pare că e un subiect extrem de important. Eu nu-mi aduc aminte din copilărie, pentru că na, eu m-am şi născut la Câmpina, acolo e o zonă de pomi fructiferi, ideea în sine de a merge la piaţă şi de a cumpăra fructe, altele decât erau în curtea ta şi decât creştea în sezonul respectiv, deci e un non-sens.

Marius Tucă: Da, dar aveam de toate. Aveam şi cireş, aveam şi caişi.

Mihaela Bilic: Dar erau atunci, în sezonul respectiv şi punct.

Marius Tucă: Ah, bun, acum e altă chestie.

Mihaela Bilic: Deci veneau ai mei de la Bucureşti şi aduceau un pepene pentru că în zona noastră nu creşteau pepeni, dar altfel acum copiii noştri...

Marius Tucă: Dacă te invită un bărbat adevărat în ianuarie şi te aşteaptă seara cu lumânarea şi cu un kilogram de cireşe din Spania.

Mihaela Bilic: La masă mă invită, nu?

Marius Tucă: La masă, da unde, dacă te invită cu cireşele? Sau cu căpşuni e aproape romantică.

Mihaela Bilic: E o cină aproape romantică.

Marius Tucă: Noi mâncam fructele şi legumele din sezon pentru că nu aveam de unde altele.

Mihaela Bilic: De asta spun noi nu eram obişnuiţi.

Marius Tucă: A trecut iarna fără să mănânc roşi.

Mihaela Bilic: Sunt de acord, dar din păcate copiii şi adulţii nu mai pot o zi fără fructe, iar fructele consumate în fiecare zi  înseamnă grăsime la care noi nu ştim să facem faţă.

Marius Tucă: Tu spui un lucru extraordinar aici, apropo că refuzi să mai mănânci produse ambalate şi explicaţia e simplă, produsele ambalate au de două ori mai multe calorii decât mâncarea pe care o vezi sau pe care o faci.

Mihaela Bilic: Exact, nu ştii ce mănânci.

Marius Tucă: Şi nu ştii ce mănânci pentru că de obicei au grăsimi adăugate, au zahăr adăugat...

Mihaela Bilic: Sunt foarte deshidratate, gustul lor e...

Marius Tucă: Eu aş spune interzis produselor ambalate, mai puţin conservelor de peşte. Am văzut că şi tu ai un fetiş cu conservele de peşte. În sensul bun.

Mihaela Bilic: Da, sardinele acelea în sos tomat, aranjate manual.

Zahărul este un condiment precum sarea, ţineţi zahărul în zaharniţă care să fie un pic mai mare decât solniţa şi vedeţi cât consumaţi într-o lună

Marius Tucă: Dar şi tonul este foarte bun, în sos propriu pentru că are mai puţine calorii sau şi în ulei pentru că ăla e un pic mai gustos. Deci, aici ne-am lămurit cu etichetele, da?

Zahărul, la punctul 8 mi-am trecut.

Mihaela Bilic: Zahărul este un condiment precum sarea, ţineţi zahărul în zaharniţă care să fie un pic mai mare decât solniţa şi vedeţi cât consumaţi într-o lună. Aşa ar trebui.

Marius Tucă: Eu am eliminat zaharniţa, nu am zahăr acasă.

Mihaela Bilic: Şi eu la fel, nu am zahăr în casă, a venit biata mama să coacă cozonaci şi trebuia să dea cu zahăr şi a zis ”tu n-ai zahăr în casă?” Nu. Deci nu am deloc.

Marius Tucă: E adevărat. Sarea?

Mihaela Bilic: Sarea n-am o problemă cu ea...-

Marius Tucă: Sărezi din când în când?

Mihaela Bilic: Foarte puţin pentru că există din belşug pus în alimente în mezeluri în brânzeturi, o folosesc dacă iată mai găseşti carne care trebuie un pic fezandată şi atunci pui un pic de sare pe grătar. Dar, altfel, aşa să pun sare într-o mâncare, iarăşi mă uit la oameni în jur şi văd fără drept de apel, toată lumea sărează înainte să guste.

Marius Tucă: E adevărat, e o chestie tipic oltenească.

Mihaela Bilic: Da?

Marius Tucă: O dată am fost la mare şi înainte de...

Mihaela Bilic: Apropo trebuie să zic o descoperire de mâncare...

Marius Tucă: Vreau să nu ne jignim între noi pentru că...

Mihaela Bilic: Îmi place, îmi place...

Marius Tucă: Primul lucru pe care îl făceam, puneam sare. Mi-a zis eşti oltean. Nu făcusem televiziune, nu făcusem nimic. Şi mi-a zis... Dar de unde ştii? Pentru că oltenii de obicei pun sare înainte de gusta. De atunci n-am mai făcut-o niciodată pentru că m-a enervat că m-a descoperitMie îmi place sarea s-o pun pe castravete sau ridichi.

Mihaela Bilic: Nu se poate nici dovlecelul fără sare.

Marius Tucă: Şi la fel pe peştele fiert, dar sare grunjoasă mănânc de obicei.

Mihaela Bilic: Care era descoperirea despre care spuneam, că la tine mă gândeam, jur...

Marius Tucă: Cu oltenii, cu prazul...

Mihaela Bilic: Pentru că ştiam că trebuie să vin la emisiunea ta... da măi, piure de cartofi cu praz.

Marius Tucă: Ah, piure, eşti deja prea sofisticată. Prazul cu limbă şi cu măsline e o mâncare genială pe care n-am mai mâncat-o demult.

Mihaela Bilic: Aşa am mâncat-o şi eu făcută de mama dar în piureul de cartofi în momentul în care pui un pic de praz, pentru că este această ceapă fină, doar un pic tras la tigaie, e mai ceva decât piureul cu trufe.

Marius Tucă: Da, dar ştii că în Oltenia nu prea se cultivă praz?

Mihaela Bilic: Apropo de lucrurile fireşti...

Marius Tucă: Adică în zona mea, într-adevăr ceapă verde şi usturoi cât încape, le recomand în fiecare zi. Apropo şi de stufat, dacă tu mănânci miel şi e cu foarte mult usturoi...

Mihaela Bilic: Dar fă-l să fie trei sferturi legumele şi un pic de carne...

Marius Tucă: Atunci combinaţia este absolut excepţională, nimic nu e, până şi drobul din organe cu foarte multă verdeaţă e acelaşi lucru, acelaşi rezultat plus că încep să mă pricep să ştii, să mă laşi să scriu şi eu un articol pe pagina ta de facebook.

Mihaela Bilic: Ştiu sigur că te pricepi.

Marius Tucă: Am ajuns la ulei, e foarte important, aici de zahăr am zis să îl excludem cu totul pentru că e cel mai bine, eu cred că e cel mai bine.

Mihaela Bilic: Nu şi oricum, oricare dintre noi va mânca din când în când o bucăţică de prăjitură şi atunci aceasta e porţia de zahăr pe care ai primit-o fără să îţi baţi capul.

Marius Tucă: Uite ce am învăţat de la tine în ultimii ani şi mi se pare incredibil şi ar trebui să înveţe  toţi pentru că nu ştiu, mi-am notat aici, ulei, unt, slănină, tu zici că mai degrabă unt şi slănină pentru că au mai puţine grăsimi, mai puţine calorii de fapt că au şi mai puţine grăsimi decât uleiul. O lingură de ulei 100 de calorii, mi se pare incredibil ştii de ce? Pentru că noi ne-am învăţat cu uleiul italienesc presat la rece şi iei sticla şi la restaurant şi acasă şi dai giro cum zic italienii şi acolo sunt 200 de calorii.

Mihaela Bilic: Cel puţin, pentru că acum am primit…

Marius Tucă: Enorm.

Mihaela Bilic: Da şi nu realizăm…

Marius Tucă: Ştii cât aleargă ăştia pe bandă ca să dea 200 de calorii?

Mihaela Bilic: Da, am cumpărat nişte roşioare din acestea mici şi erau într-o tăviţă, apropo de ce face industria alimentară să ne răsfeţe, care avea exact o lingură de ulei şi un pic de sare din aceea mare. Îi arătam mamei mele, i-am zis mami uite-te la el scrie pe el 10 ml. Era aşa un pliculeţ de ulei, zic există acum linguri, italienii au spus-o, care au mililitri, sunt un pic mai mari că şi lingura a crescut şi au 12 sau 15 mililitri. Ei bine când îl vizualizezi aşa pare mult. Când îl pui peste o salată nici nu…

Marius Tucă: Păi nu, eu spun că până 200 de calorii cel puţin la un tur de salată.

Mihaela Bilic: La un giro din acela şi atunci vin francezii, pentru că na când e vorba de iubire, stai să vezi ce au zis, dar asta a zis-o  profesorul meu care era şi de nutriţie, dar era…

Relaţia de cuplu este ca vinegreta: uleiul şi oţetul sunt nemişcabile, singurul lucru care le ajută să rămână într-o suspensie este că trebuie agitate. Deci o relaţie trebuie tot timpul întreţinută, agitată

Marius Tucă: Ai fost la nişte cursuri incredibile, acum 2 sau 3 ani ai fost?

Mihaela Bilic: Am  început  în 2013 şi merg în fiecare an pentru că şi la capitolul mâncare şi ei descoperă lucruri. El era cel mai bun pe terapie de cuplu în Franţa, pe lângă faptul că era nutriţionist era cel mai bun psihiatru în terapie de cuplu. Şi el spunea aşa, vorbeam de vinegreta de la salată, a spus aşa că relaţia de cuplu este ca vinegreta, adică ce voia să spună, uleiul şi oţetul sunt nemişcabile, singurul lucru care le ajută să rămână într-o suspensie, emulsia respectivă este că trebuie agitate şi atunci ei făceau paralelă şi la cuplu, dacă la cuplu fiecare din partenerii stă cuminte în banca lui relaţia…

Marius Tucă: Ţi-am spus că sunt nişte nenorociţi francezii? Iată dovada.

Mihaela Bilic: Deci o relaţie trebuie tot timpul întreţinută, agitată şi tot timpul

Marius Tucă: Dar nu prea tare?

Mihaela Bilic: Nu ştiu acum fiecare începe agitaţia…

Marius Tucă: Adică să nu ajungă pe tavan, doar un pic pe pereţi.

Mihaela Bilic: Nu ştiu, după gust.

Marius Tucă: Apropo de asta, uite recomand o salată incredibilă de primăvară şi anume salată verde, de asta românească de la piaţă că acum avem 1000 de salate, creaţă… salată verde, ridichii, ceapă şi castravete cu oţet de mere, incredibil şi scapi şi de sutele de calorii de la uleiul de măsline.

Uleiul este cea mai concentrată substanţă alimentară. Untura trebuie neapărat reabilitată. Este cea mai stabilă grăsime pentru prăjit

Mihaela Bilic: Sau, iată că pentru orice lucru există compromis, în momentul în care vrem să punem şi un pic de ulei recomand, toată lumea are în casă un borcan gol cu  filet, puneţi acolo o lingură de ulei, 2 linguri de balsamic, puţină apă, agitaţi şi atunci emulsia respectivă se va întinde, va fi distribuită mult mai bine pe salată şi gustul este mai mult decât satisfăcător.

Marius Tucă: Mie mi se pare incredibil că tu spui aici şi aici ţi-am zis că am învăţat de la tine, 100 de ml, cam câte linguri înseamnă 100 de ml de ulei?

Mihaela Bilic: 10 linguri, 100 de ml, dacă punem lingura la 10.

Marius Tucă: Înseamnă 1000 de calorii, Dumnezeule.

Mihaela Bilic: Da, este teribil. Uleiul este cea mai concentrată substanţă alimentară.

Marius Tucă: Iar la unt 100 de mililitri înseamnă 700 de calorii, nu mănânci 100 de grame de unt.

Mihaela Bilic: 100 de grame de unt, ştiu să întindă untul subţire, de unt se tem mai mult, iar la capitolul slănină şi nu atâta slănină…

Marius Tucă: Eu mănânc numai în vacanţă trebuie să recunosc dar cu poftă şi cu pâinea franţuzească aia că e o chiflă mică.

Mihaela Bilic: Dar şi untura trebuie neapărat reabilitată pentru că dacă iarăşi …

Marius Tucă: Mâncam untură pe pâine cu sare.

Mihaela Bilic: Trebuie să recunoaştem, după ce ne-am complicat şi ne-am sofisticat şi ne-am prostit, ne întoarcem şi recunoaştem, untura este cea mai stabilă grăsime pentru prăjit şi aici trebuie să recunoască oricine, cartofii prăjiţi în untură au cu totul alt gust decât în uleiurile fie ele virgine…

Marius Tucă: Sunt cei mai buni. Ştiu că desfiinţezi uleiul de palmier că nu are ce să caute aici că e o porcărie.

Mihaela Bilic: Decât dacă o să crească palmieri pe Calea Victoriei atunci o să începem şi noi să mâncăm palmieri.

Marius Tucă: Dar spune-mi, cartofii prăjiţi sau gătiţi în ulei de măsline?

Mihaela Bilic: Uleiul de măsline este puternic la gust, trebuie să îţi placă. Asta spun şi cărţile de bucate îşi pune amprenta teribil asupra unui preparat şi atunci trebuie să  fie pe gustul consumatorului. Cel mai neutru într-adevăr este uleiul  de cocos şi de palmier, nu contest este foarte stabil din punct de vedere încălzire şi atunci da, în momentul în care vorbim de un restaurant de oameni care fac lucrul acesta profesionist, da acela nu imprimă nici un fel de gust, este suficient de ieftin să poată să fie aruncat, pentru că aici este de fapt cel mai mare păcat şi cea mai mare greşeală, să foloseşti un ulei indiferent de cât ar fi el de bun de multe ori la prăjit şi atunci mai bine să fie de care vreţi voi cu condiţia să fie proaspăt.

Marius Tucă: Hai să vorbim şi de cartofii prăjiţi pentru că e un subiect şi e un fel de mâncare absolut de important pentru foarte multă lume.

Cartofii corect prăjiţi înseamnă să fie crocanţi la exterior, pufoşi la interior şi neuleioşi

Mihaela Bilic: Cine spune, aş spune ca un fel de glumă, dacă cineva spune că nu îi plac cartofii prăjiţi cred că nu putem fi prieteni, adică înseamnă că eşti extrem de ipocrit, nu cred că există un om pe lume să spună că nu îi plac cartofii prăjiţi şi atunci dacă…

Marius Tucă: Câte calorii au 100 de gr?

Mihaela Bilic: Depinde de cât de corect au fost prăjiţi pentru că şi aici…

Marius Tucă: Ce înseamnă să fie corect prăjiţi?

Mihaela Bilic: Corect înseamnă să fie crocanţi la exterior, pufoşi la interior şi neuleioşi pentru că în momentul în care au fost puşi în

Marius Tucă: Adică nu trebuie lăsaţi foarte mult…

Mihaela Bilic: Să se îmbibe în ulei…

Marius Tucă: Adică nu trebuie în baie de ulei, trebuie în tigaie?

Mihaela Bilic: Ba nu trebuie în baie de ulei, dar trebuie ea să fie încălzită bine de tot şi scufundaţi în baia respectivă ca să se facă crusta.

Marius Tucă: În ulei de floarea soarelui?

Mihaela Bilic: Şi uleiul de floarea soarelui poate fi folosit cu condiţia…

Marius Tucă: Sau untură, cea mai bună?

Mihaela Bilic: Bine dar nici untura nu poate fi aşa de folosită din belşug. Ulei de floarea soarelui, dar să fie schimbat suficient de des. Deci cartoful prăjit poate varia din punct de vedere caloric de la 250 până la 450 în funcţie de  cât de bine a fost prăjit, adică dacă a fost corect prăjit, s-a făcut crusta aceea crocantă, uleiul nu mai intră în interior, dar dacă tu l-ai lăsat să stea şi asta o ştiu de la bunica…

Marius Tucă: Dacă uleiul nu este destul de fierbinte atunci…

Mihaela Bilic: Intră, cartoful absoarbe ca un burete şi atunci ştim acei cartofi pe car îi făcea mamaie la cratiţă îi tăia aşa feliuţe şi se vede că devin translucizi, sunt plini de ulei. Deci este foarte important câteodată un cartof din acela care se spune că este făcut la cuptor, dacă a fost turnat ulei peste el aşa din belşug şi băgat la cuptor, tot uleiul acela a fost absorbit de cartof.

Marius Tucă: A nu, păi vorbim de mâncare uşoară la cuptor.

Mihaela Bilic: Ştiu numai că ar trebui să fim şi noi acolo sau mâna noastră să pună respectiva tavă la cuptor.

Marius Tucă: Deci sunt buni şi la cuptor cu condiţia să nu fie turnat nu ştiu cât ulei peste ei.

Mihaela Bilic: Zgârcenie mare la sticla de ulei.

Marius Tucă: Dar ăia fierţi în coajă mai ales acum de primăvară când sunt cei mai buni.

Mihaela Bilic: Superbi şi până şi pe ăia dacă îi stropeşti.

Marius Tucă: Nu vorbim despre caloriile unor cartofi prăjiţi.

Mihaela Bilic: Exact, deci nu putem să stricăm un fel de mâncare vorbind despre nişte banale calorii, dar şi dacă îi stropeşti cu un pic de ulei, că există pompiţe din acelea este suficient încât să le dăm o anumită rumeneală.

Marius Tucă: Dar, vezi Mihaela, totuşi să ajungem să dăm cu pompiţa, ceea ce e perfect sănătos până la urmă, pe cartofi, pare un pic că suntem, adică…

Mihaela Bilic: Nu, dar ştii care e problema? Este singura metodă cu acel spray să împrăştii o cantitate…

Marius Tucă: Şti că văd din ce în ce mai multe restaurante, mai ales în Italia, în occident se dă inclusiv cu aceto-balsamic, cu oţet balsamic, cu ulei de măsline cu o pompiţă, foarte puţin.

Mihaela Bilic: Da, pentru că altfel tu pui lingura şi a rămas toată peste trei frunze şi cum… dar apropo de prăjit că tu vorbeai de restaurante şi şti să faci foarte bine, mie când am poftă de peşte prăjit mă duc la tine.

Marius Tucă: Am înţeles, dar nu mâncăm în fiecare zi peşte prăjit.

Mihaela Bilic: Nu numai că nu mâncăm în fiecare zi, dar ni se pare, când vorbim despre guvizi… deci guvidul e acela care este prăjit corect şi pus în baia de ulei, că tot am văzut acum în serial, un pic de mălai şi pus în baia de ulei, deci el devine atât de crocant încât îi mănânci şi oasele, deci e cea mai bună resursă de calciu.

Marius Tucă: Şi nici nu reţine foarte mult ulei.

Mihaela Bilic: Şi nu cade greu şi carnea, că asta de fiecare dată nu e dată să mergi să nu te binecuvântezi, carnea când o desfaci este apoasă nu are nici un strop de ulei.

Marius Tucă: Carne albă, carne de peşte.

Mihaela Bilic: Da, deci uleiul nu intră într-un produs dacă este temperatura corectă şi prăjit corect.

Marius Tucă: Deci la cartofi fierţi nu avem ce să ne reproşăm.

Mihaela Bilic: Nici o problemă.

Marius Tucă: Cu puţină sare sunt la fel de gustoşi, cred pentru mine, exact cu sunt cartofii prăjiţi, serios.

Gusturile astea simple, alimentele cât mai aproape de forma în care le-a făcut natura, câteodată sunt extazul suprem

Mihaela Bilic: Sunt de acord cu tine, adică gusturile astea simple, alimentele cât mai aproape de forma în care le-a făcut natura, câteodată sunt extazul suprem.

Marius Tucă: Ce mai zici tu şi ai perfectă dreptate, după 40 de ani trebuie să mâncăm cu 30% mai puţin faţă de cum mâncam la 20 de ani şi mă rog până la 40 de ani.

Mihaela Bilic: Asta e şi dacă nu o recunoaştem o resimţim pe pielea noastră, nu este ghinion.

Marius Tucă: Mă îngraş că mănânc la fel cum mâncam…

Mihaela Bilic: Tocmai pentru că mănânci la fel.

Marius Tucă: Tocmai pentru că problema e atunci când are peste 40 zi nu mai are 20 sau 30 de ani. Asta îmi place la tine atât de tare şi  aş pune-o  pe facebook: Nu ne îngrăşăm între Crăciun şi Anul Nou, ci ne îngrăşăm de la Anul Nou până la Crăciunul viitor, cum ar veni. 

Mihaela Bilic: Dar să şti că nu am spus-o eu, este în nenumărate cărţi de nutriţie, trebuie să ne aducem aminte de fiecare dată pentru că toată lumea este atât de speriată şi, bine că am lipsit în perioada asta înainte de Paşte, toată lumea voia interviuri cum să facem să mâncăm de Paşte, să nu mâncăm prea mult şi să nu ne îngrăşăm, măi oameni buni dacă e vorba doar de alea 2-3 zile staţi liniştiţi că nu se îngraşă nimeni în 3 zile. Important este ce facem după ce a trecut Paştele, până începem pregătirea de Crăciun.

Marius Tucă: E adevărat, dar mai e o chestie, acum au fost totuşi 10 zile, a fost şi Paştele şi 1 mai. Adică o situaţie foarte grea pentru tot poporul român şi încă nu şi-a revenit nimeni, sunt primele zile de după asta şi încă nu se ştie care e nordul. Mai departe avem atât de multe de discutat, uite ce spui tu, apropo de nişte prieteni foarte buni care au fost acum în vacanţă şi s-au îngrăşat fiecare 3 kg jumătate, au fost vreo săptămână, tu spui aşa: ca să ne îngrăşăm un kg trebuie să mâncăm 7000 de calorii în plus.  Mi se pare enorm, adică totuşi 7000 de calorii înseamnă 7000 de calorii.

Mihaela Bilic: Da, dar şi ca să slăbim un kg înseamnă să facem un deficit de 7000 de calorii.

Marius Tucă: Şi asta se poate întâmpla într-o săptămână să zicem, dar după aceea îţi trebuie 10 zile sau 2 săptămâni să dai jos aceste 7000 de calorii. Cred că e rezonabil, organismul nostru să vadă că e un mecanism incredibil.

Mihaela Bilic: El este cu mult mai mult bun simţ şi mult mai rezonabil decât faptele noastre, categoric.

Marius Tucă: Şi e un mecanism complet până la urmă.

Mihaela Bilic: Şi până una alta gândiţi-vă că nici unii dintre noi nu ne îngrăşăm atât de mult şi dacă mâncăm 7000 de calorii nu e garantat că ai pus un kg de grăsime, că nu se transformă totul în grăsime.

Marius Tucă: Dar în schimb paharul de fresh se transformă…

Mihaela Bilic: E paharul de bere.

Marius Tucă: E cât un pahar de bere.

Mihaela Bilic: Asta da, aici nu avem ce să mai negociem, aşa e fructoza.

Marius Tucă: Asta cu foarte rar un pahar de fresh dacă vrei…

Mihaela Bilic: Sau dacă se poate şi mai bine fructele mestecate.

Marius Tucă: Sunt câteva fructe stoarse, deci e dezastru. Foarte multă fructoză, grăsime care se pune pe burtă pe româneşte.

Mihaela Bilic: Da. Aici nu avem compromis.

Marius Tucă: Uite am ajuns la detoxifiere, şti că întotdeauna aici am fost acum am făcut o cură de detoxifiere, ce înseamnă detoxifiere Mihaela Bilic?

Continuă în pagina a II-a...

Citește mai departe:

Citește și: