Roxana Din
136 vizualizări 12 nov 2019

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, că una dintre priorităţile mandatului său vizează activitatea de transplant din România, pe care vrea să o revigoreze şi dezvolte.

„Una din priorităţile acestui mandat în Ministerul Sănătăţii este de a revigora şi de a dezvolta şi mai mult activitatea de transplant din România. De asemenea, vreau să încurajez profesioniştii din domeniu de la toate nivelurile în a relua şi a continua această activitatea atât de importantă pentru România. Suntem în Europa şi trebuie să aducem activitatea de transplant la un nivel european, cu care să ne mândrim”, spune Costache.

Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre faptul că încrederea coordonatorilor de transplant trebuie recâştigată, întrucât mulţi dintre ei „au abandonat” această activitate.

„Ştiu că am avut un moment acum câţiva ani când a existat un vârf de activitate, după care o scădere dramatică . Mi-a părut foarte rău să aud de la una dintre colegele mele de facultate că foarte mulţi coordonatori din transplant, profesionişti foarte buni, apreciaţi, au abandonat această activitate. Deci, trebuie să recâştigăm încrederea lor şi să ni-i aducem alături. Sunt foarte multe lucruri de organizat şi de discutat şi vă asigur că va fi o prioritate fără ca aceste cuvinte să fie nişte cuvinte goale”, a mai declarat Costache.

El a precizat şi faptul că e necesară punerea unor baze pentru centre de prelevare în toate structurile mari, „care pot să facă acest lucru în condiţii de securitate”.

Costache a invocat exemplul Bulgariei în speţa bunelor practice din domeniul medical: „Bulgaria este un exemplu de bune practici în domeniul medical, este o ţară unde sistemul sanitar a fost foarte dinamic şi a ştiut să reacţioneze la provocările din sistem şi sunt înaintea noastră în multe domenii”, afirmă ministrul Sănătăţii.

 

Citește și: