Laura Cojocaru
1970 vizualizări 14 feb 2019

O femie de 30 de ani din judeţul Vaslui a ajuns cu ambulanţa la spital, afirmând că este însărcinată şi că a intrat în travaliu. În sala de naşteri, medicul de gardă a constatat că nu este vorba despre nicio sarcină. „Mi s-a zis că sunt obeză, să plec oriunde la alt spital, aici să nu mai stau că nu am nicio sarcină! Şi eu nu mai pot de durere”, susţine femeia.

„Pacienta este obeză. A declarat că e gravidă, cu sarcina urmărită în Germania. Fără documente asupra ei, susţine că este gravidă conform părerii medicilor din Germania, 60% da, 40 % nu. Testul de sarcină efectuat la indicaţia celor trei medici de gardă, este negativ”, a declarat pentru vreneanouă.ro, medicul Adina Boca.

Întoarsă din Germania, femeia în vârstă de 30 de ani a sunat la 112 şi a anunţat că este pe cale să nască. Ambulanţa a adus-o la Compartimentul de Primiri Urgenţe la Spitalul din Bârlad, unde a fost înregistratã cu diagnosticul „sarcină la termen”. După diagnosticare, a fost transportatã în sala de naşteri. Acolo medicul de gardă a constatat că nu există nicio sarcină.  

Andreea T. a susţinut că are o ”sarcină ascunsă”, care a fost minitorizată de medicii din Germania. Cadrele medicale de la spitalul din Bârlad au făcut investigaţii suplimentare. Toate analizele, testele şi investigatiile ecografice au indicat că femeia nu este însărcinată. 

Femeia a povestit că a mai avut o sarcină ascunsă în 2011 şi că e convinsă că istoria se repetă.

„Am ajuns în ţară, venind din Germania, pe data de 5 februarie. Acolo am fost la doctor peste tot, cu dureri de spate si mi s-a spus că sunt însãrcinată, dar că am uter septat şi copilul nu se vede. Eu le-am spus că am mai avut aceastã problemă la primul copil, în 2011, când am fost la fel, însãrcinată şi am fost dusă la spital să nasc, iar la control nu s-a văzut copilul. Mi s-a spus cã am chist şi m-au operat şă-mi scoată chistul şi când colo era un copil, o fetiţă de 3,4 kilograme. Medicii din Germania mi-au făcut toate testele posibile, dar nu au ieşit pozitive, dar când au făcut testul la sân, a iesit pozitiv, adică am lapte. Au spus cã 60% există posibilitatea să am sarcinã, iar 40 % nu ştiu ce să spună. Ei nu şi-au asumat să mă opereze, m-au trimis în ţară, la medicii care mi-au făcut operaţia în 2011, de cezariană. Pe 5 februarie am venit, pe 7 februarie am început să am contracţii şi am venit la spital la Bârlad cu ambulanţa. Copilul mişca, aveam contracţii! M-au dus în sala de naşteri, m-au ţinut două ore în sala de travaliu. După ce au ascultat inima copilului, au zis că bate, dar m-au dus în salon la ginecologie. A venit apoi doamna doctor Boca, cu care am născut primul copil, când mi s-a spus că am chist şi nu sarcină şi la operaţie chistul era o fetiţă de 3,4 kg. Mi-a făcut şi ea tot felul de teste, dar mi s-a spus că nu sunt gravidă, ci balonată! Iar eu am mâncat în douã zile, o jumătate de pahar de iaurt. Am dureri insuportabile, merg rău de durere, dar de duminică doamna doctor mă tot trimite acasă! Nu am vrut să plec până nu-mi face operaţie, să se vadă ce am! Mi-a zis că sunt obeză, să plec oriunde la alt spital, aici să nu mai stau că nu am nicio sarcină! Şi eu nu mai pot de durere!”, a declarat Andreea Todeilă, pentru vreneanouă.ro.

 

 

Citește și: