Mădălina CHIŢU
172 vizualizări 21 ian 2015

Un bebeluş de şase zile care a venit pe lume cu grave probleme de sănătate a redat speranţa la o viaţă normală la doi adulţi. Asta după ce medicii din Marea Britanie au decis să îi preleveze rinichii şi celule din ficat, iar mai apoi să le implanteze unor pacienţi care erau aveau nevoie de aceste organe, notează BBC.

Bebeluşul s-a născut cu grave probleme de sănătate. Potrivit testelor medicale, creierul fetiţei nu primise suficient oxigen înainte de naştere şi era profund afectat. Micuţa, născută în Londra, nu se mişca spontan, nu răspundea la stimuli şi avea pupilele fixe şi dilatate.

După ce au discutat cu mai mulţi medici, părinţii au acceptat ca fiica lor, în vârstă de doar şase zile, să devină donator de organe. În schimb, părinţii au vrut să îşi păstreze identitatea anonimă.

Rinichii, care aveau 5 centimetri lungime, au ajuns la un pacient cu insuficienţă renală, în timp ce celulele de ficat prelevate vor ajunge la un pacient cu insuficienţă hepatică. BBC scrie că mai multe informaţii despre pacienţii care au primit organele nu au fost oferite presei.

Medicii au declarat că prelevarea organelor de la nou-născut a fost una dificilă, având în vedere că mărimea organelor unui astfel de donator este foarte mică. "Realitatea tristă e că, pentru ca toţi cei care au nevoie de un transplant să primească organul necesar, mai mulţi părinţi ai căror copii mor trebuie să semneze actele de donare", a explicat medicul James Neuberger.

Medicul Gaurav Atreja, care a luat parte la procedură, a povestit că: "A fost un lucru pozitiv pentru familie, s-au folosit de o experienţă negativă pentru a face bine".

Transplante de organe de la nou-născuţi sunt realizate în Statele Unite, Germania şi Australia. În Marea Britanie acesta este primul astfel de transplant, deoarece legislaţia din această ţară nu permite medicilor să declare un bebeluş mai mic de două luni ca fiind în moarte clinică. Totuşi, organele prelevate de la nou-născuţi sunt necesare mai ales pentru copiii sub doi ani care au nevoie de un tranplant pentru a putea supravieţui. La vârste atât de fragede, mărimea organului primit este esenţială.
 

Citește și: