353 vizualizări 28 mai 2019

„Medicii de familie salută iniţiativa Guvernului privind lansarea unui program de finanţare a cabinetelor medicale sub formă de granturi de până la maxim 200.000 euro pentru cabinetele de medicina de familie din rural. În acelaşi timp, însă, ei au îndoieli cu privire la posibilităţile practice de implementare a măsurii în termenul şi condiţiile prezentate, temându-se că Programul „O comună – o ambulanţă” lansat săptămâna trecută este doar o declaraţie politică efemeră inaplicabilă deocamdată. În numele medicilor din reţeaua de asistenţă medicală primară, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) îşi arată disponibilitatea de a realiza împreună cu funcţionarii guvernamentali o variantă de finanţare echitabilă şi aplicabilă pentru investiţii la nivelul cabinetelor de medicină de familie din întreaga ţară", transmite Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Membrii Societăţii spun că trebuie acordat tuturor medicilor accesul la fonduri, nu doar celor din mediul rural, în strânsă legătură cu priorităţile de investiţii specifice fiecărui cabinet de medicina de familie.

„Medicina primară este ramura care se adresează întregii populaţii şi reprezintă astfel un sector de siguranţă naţională. În aceste condiţii, considerăm că ar trebui găsit cadrul legal ca astfel de scheme de finanţare să fie posibile cât mai repede, pentru a nu se pierde fondurile disponibile dedicate medicinei de familie”, a declarat Dina Mergeani, preşedinte SNMF.

Medicii de familie aşteaptă o reacţie concretă din partea autorilor Programului „O comună – o ambulanţă” pentru a demonstra că propunerile lor sunt planuri concrete şi nu doar promisiuni electorale.

„Am avut, în ultimul an, experienţe de colaborare deschisă şi eficientă cu autorităţile statului dar şi situaţii în care am fost parteneri de discuţii doar cât am fost prezenţi în auditoriu. De exemplu, mai aşteptăm şi acum de la ministrul Finanţelor Publice, dl. Eugen Teodorovici, să stabilească întalnirea la discuţii cu privire la lista cu cele 10 măsuri favorabile pentru medicina de familie, conform promisiunii făcute public în cadrul Conferinţei Medicilor de Familie din Bucureşti în martie 2019 ”, a declarat Dina Mergeani, preşedinte SNMF.

 

Citește și: