Mădălina CHIŢU
326 vizualizări 13 apr 2015

Taţii copiilor cu dizabilităţi nu diferă de taţii copiilor fără handicap în ceea ce priveşte competenţele de memorie pe măsură ce înaintează în vârstă. Şi mamele care beneficiază de un sprijin puternic, un simţ al controlului şi un istoric de exerciţii fizice regulate îşi pot menţine mintea mai ageră decât cele fără aceste atribute, scrie Agerpres.

"Păstrarea unor prietenii de calitate, un sentiment de control asupra vieţii şi un stil de viaţă activ fizic ar putea ajuta la protejarea acestor părinţi de îmbătrânirea cognitivă accelerată", a declarat Jieun Song, cercetătoare la Centrul Waisman de la Universitatea din Wisconsin-Madison (Statele Unite), care a condus studiul.

Cu cât mamele participante la studiu au avut mai multe dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor de îngrijire a copiilor lor cu handicap şi au fost mai în vârstă, cu atât problemele lor de memorie s-au înrăutăţit, scriu cercetătorii în Journals of Gerontology: Series B.

Acest lucru nu este de mirare, având în vedere că cercetări anterioare au arătat că părinţii cu copii cu handicap tind să se simtă mai stresaţi şi să aibă mai multe probleme psihologice, cum ar fi depresia, decât cei cu copii fără nevoi speciale, subliniază cercetătorii.

"Pentru că mamele copiilor cu dizabilităţi sunt de obicei mai implicate în îngrijirea copiilor şi în activităţile casnice decât soţii lor, este posibil ca ele să fie mai expuse la stres cronic şi, prin urmare, la riscuri mai mari de declin cognitiv pe parcursul vieţii comparativ cu taţii copiilor cu dizabilităţi", a explicat Song pentru Reuters Health într-un e-mail.

Cercetătoarea a spus că ea şi echipa ei au dorit să studieze efectele cognitive ale creşterii copiilor cu handicap, din cauza numărului mare al acestor copii în SUA, duratei de viaţă mai lungi a părinţilor şi costului mare pentru societate.

Studiul a folosit date dintr-un sondaj naţional în rândul părinţilor între 2004 şi 2006, examinând istoricul a 128 de părinţi cu copii cu handicap şi a 512 părinţi de copii fără handicap (şi care nu au avut în grijă alţi copii sau adulţi cu dizabilităţi). Copiii părinţilor din primul grup au avut dizabilităţi precum tulburări de deficit de atenţie/hiperactivitate, autism, paralizie cerebrală, sindromul Down, epilepsie şi probleme intelectuale sau de învăţare.

Citește și: