707 vizualizări 19 feb 2008

Interviu cu prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, etnolog al Universităţii din Bucureşti

-Ce este Dragobetele?

-Este o tradiţie cu rădăcini adânci în timp şi care a revenit în societatea noastră în ultimii 5-6 ani. Din păcate, noi, românii, nu avem dovezi scrise despre existenţa obiceiurilor. Cea mai veche atestare ţine de jumătatea secolului al XIX-lea, ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului. Numele „Dragobete” e posibil să aibă în rădăcina sa „drag-dragul“. Dar oamenii nu si-au pus problema de unde vine numele. Pe noi ne interesează ce cred practicanţii Lazăr Şăineanu, un mare lingvist, propunea o analogie: „dragu-bete” la fel ca „vră-bete”. În zonele olteneşti acest sufix „ete” reprezintă adunare, mulţime etc.

Ar putea să însemne asta, dar nu putem şti sigur, pentru că în domeniul etimologiei eşti tot timpul pe nisipuri mişcătoare.

- Care este semnificaţia acestei tradiţii?

- Este vorba de „Dragobete-Cap de primăvară”, cum se spune în popor, formulă preluată şi de către etnologi, în sensul că este una dintre sărbătorile ce prevestesc începutul primăverii. Am găsit o atestare veche din răspunsurile la chestionarele lui Haşdeu care zicea că Dragobetele se sărbătorea de 1 martie. E un lucru extraordinar, dacă, într-adevăr, într-un timp oarecare a existat o suprapunere între Dragobete şi mărţişor.

-De ce toate sărbătorile dedicate iubirii au loc în intervalul sfârşit de februarie, început de martie?

- Pentru că sunt evenimente legate de învierea naturii, începutul înfrunzirii pădurilor, întoarcerea păsărilor, ce dau semnificaţia simbolică a sărbătorii. Se ştie că dacă vorbim de cultura populară, ne referim la o cultură a simbolurilor.

Noi ne ghidăm după o serie întreagă de sisteme calendaristice, dar cel mai exact pare a fi acest calendar natural, pentru că s-a constituit în raport cu ritmurile naturii. Calendarul pe care îl avem noi în buzunare este un construct savant, intelectual.

-Cum se sărbătorea?

-Era o sărbătoare a grupurilor de tineri şi copii care ieşeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau şi se strângeau în braţe.

Avea toate trăsăturile unei sărbători premaritale, de antamare a unor relaţii între tinerii din comunitate, ce anticipau nunţile.

-Se rosteau anumite expresii cu această ocazie?

- Putem spune că avem o formulă verbală ca sinteză a acestui obicei: „Dragobetele sărută fetele!”. Nu ştim însă, cât de veche e, nici nu ne punem această întrebare.

-Această tradiţie e prezentă în toate regiunile ţării?

-Nu este o sărbătoare cu acoperire naţională. E mai bine cunoscută în sud, mai cu seamă în Oltenia. În Transilvania şi în Moldova nu avem atestări, în acest sens.

-E specifică românilor?

-Se pare că da. În orice caz, acest obicei e specific locurilor locuite de traci. Nu este foarte clar dacă dragobetele se sărbătorea şi pe teritoriul Bulgariei, dar nu îl regăsim, în nici un caz, în afara Balcanilor.

Citește și: