17 vizualizări 17 sep 2008

21 de workshopuri au dat, ieri, startul celei mai importante şi selecte reuniuni ştiinţifice organizate în ultimii 4 ani: Conferinţa „Diaspora în cercetarea ştiinţifică românească”, manifestare ce reuneşte, la Bucureşti, peste 450 de cercetători români din ţară şi din diaspora. Scopul întâlnirilor ce precedă, practic, deschiderea oficială a conferinţei, ce va avea loc vineri, este acela de a prezenta cele mai importante contribuţii ale cercetătorilor români la dezvoltarea temelor ştiinţifice prezente în marile unităţi şi instituţii de cercetare în care românii lucrează. Nu în ultimul rând, scopul workshopurilor este şi acela de a înlesni colaborările internaţionale inter – şi trans – disciplinare de anvergură şi de a contribui la sporirea vizibilităţii şi impactului internaţional al rezultatelor ştiinţifice româneşti.

Conferinţa, organizată sub înaltul patronaj al primului ministru al României, reprezintă şi o încercare de a găsi căile şi oportunităţile de reîntoarcere a inteligenţei româneşti în cercetarea autohtonă. Cotidianul Gândul este partener media al conferinţei.

Citește și: