43 vizualizări 7 dec 2008

Ministerul Educaţiei a propus ca elevii şi părinţii să pună note profesorilor. Părerile „cobailor” transmise minis­terului, până pe 28 noiembrie, sunt ţinute la secret, deocamdată. În schimb, pe forumul profesorilor de pe site-ul MECT, aceştia au scris negru pe alb cum văd lucrurile. Ascunşi în spatele unui nickname, profesorilor le este mai uşor să-şi spună oful. În primul rând, aceştia cred că principiile şi criteriile de evaluare sunt proaste, făcute pe fugă şi în dezacord cu realitatea.

„Textul ăsta, încropit la repezeală şi pompieristic, la ordin de partid şi de stat (...), înşiră multe propuneri şi sugestii vagi, echivoce şi care lasă loc interpretărilor interesate ale unora”, scrie Oscar. Documentul supus dezbaterii publice pe 12 noiembrie este considerat de profesori lacunar. „Ok, să ne evalueze părinţii, dar pe ce criterii? În baza notelor pe care le dăm copiilor? Sau în baza cunoştinţelor pe care le au copiii la materia x?”, scrie nelămurită Nala. Orice va stabili Ministerul Educaţiei, buzunarul acestuia va fi primul afectat de notele proaste.

Un profesor slab, va primi mai puţini bani, iar unul bun, va primi mai mulţi bani. Grija cadrelor didactice pentru veniturile şi aşa mici este reflectată din plin pe forumul de discuţii. „Dacă elevul nu vrea să înveţe sau nu îl duce capul, noi, profesorii, luăm salariu minim. Super! Evoluţia notelor? Toată lumea va ajunge de la 5 la 10. Şi ce competenţe au părinţii elevilor să evalueze un cadru didactic?? Doamne... ce aberaţie! Ajungem să dăm concurs în faţa părinţilor elevilor”, scrie Piotr.

Să fie evaluaţi şi părinţii!

Ibadaca, unul dintre comentatori, şi-a făcut deja o imagine clară a felului în care vor fi evaluaţi profesorii. Elevii îi vor aprecia pe profesorii „de gaşcă”, directorul îl va prefera pe profesorul care „nu iese” din cuvântul lui şi îi „mai aduce şi o atenţie”, iar de la primarul care „nu dă doi bani pe şcoală” nu are nici o pretenţie. O propunere interesantă vine de la un alt membru al grupului de discuţii. Acesta recomandă evaluarea funcţionarilor „după gradul de satisfacţie al publicului servit”, a poliţistilor „după numărul de arestări şi refuzări de mită” şi a medicilor „după numărul de cazuri rezolvate în care pacientul chiar a supravieţuit”. De departe, cea mai îndrăzneaţă recomandare este chiar evaluarea părinţilor.

Analia007 acceptă să fie evaluată de părinţi, dar doar după ce aceştia sunt evaluaţi de profesori. „Noi îi evaluăm pe ei în carenţele de educaţie ale saltimbancilor pe care îi trimit la şcoală? Ar trebui să evaluăm noi părinţii în materie de educaţia aceea de 7 ani, pe care ar trebui să o aibă odraslele lor şi apoi să ne evalueze ei pe noi, dacă ştim matematica, engleza, româna etc”, scrie Analia007. Subiectul deschis pe site-ul Ministeruui Educaţiei a fost comentat pe 16 pagini, şi a fost citit de peste 10.300 de ori.

„Elevii să treacă mai întâi pe la cabinetul psihologic pentru a-şi rezolva complexele create de: lipsa de control, fumatul în wc, nopţile din discoteci, căştile din urechi, telefonul lipit de ureche şi degetul înţepenit în ochi. După aia, mai vorbim”  -  Nashu

 

Citește și: