4 vizualizări 1 nov 2006
Ieri dupa-amiaza a murit, din cauza unei infectii la ficat, antrenorul Iosif Bukossy, cel care l-a descoperit pe cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi. La interventia lui Hagi, Bukossy, 69 de ani, a facut un control medical de rutina la Bucuresti, unde i-a fost descoperita o inflamatie la ficat. A fost operat la Spitalul Fundeni, din Bucuresti, dar a decedat la scurt timp dupa interventia chirurgicala. La aflarea vestii, Hagi a declarat despre Iosif Bukossy ca i-a fost ca un al doilea tata, decesul acestuia provocandu-i un sentiment de mare tristete. "Pentru mine, Bukossy a fost ca un al doilea tata. Acum, ca nu mai este printre noi, simt o mare tristete in suflet. Stiam ca a trecut printr-o perioada mai grea si ca nu isi putea reveni dupa operatie. Imi pare foarte rau pentru el, Dumnezeu sa-l ierte. Nu-l voi uita niciodata", a spus "Regele". De asemenea, Hagi a tinut sa ii multumeasca pentru tot ceea ce a facut pentru el. "De la el am invatat tot, el mi-a aratat tainele fotbalului. Practic, este omul care m-a crescut. A fost un om extraordinar, care intreaga viata si-a dedicat-o cresterii copiilor. Vreau sa ii mai multumesc o data pentru ceea ce a facut pentru mine", a afirmat, cu lacrimi in ochi, Hagi. Alt fotbalist descoperit de Iosif Bukossy este rapidistul Ianis Zicu, un jucator de la care se asteapta sa calce pe urmele lui Hagi. Corpul neinsufletit este depus la Cimitirul Central Casa Niculescu, iar inmormantarea va avea loc la Cimitirul Municipal din Constanta, azi, la ora 13.00. (A.D.)

Citește și: