2082 vizualizări 9 mar 2018

Conducerea Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti, alături de întregul colectiv de sportivi, antrenori şi tehnicieni, deplânge trecerea în nefiinţă a fostului mare fotbalist român, Ion VOINESCU şi adresează un mesaj de compasiune rudelor, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat, scrie ProSport.

Ion Voinescu, a fost considerat cel mai bun portar din istoria României, o legendă a fotbalului. Timp de 13 ani, a apărat poarta Stelei, echipă cu care a câştigat şase titluri naţionale şi cinci Cupe ale României. Ion Voinescu a cucerit titlul cu Steaua în anii 1951, 1952, 1953, 1956, 1960 şi 1961, precum şi Cupa României, în 1950, 1951, 1955 şi 1962. A acumulat 22 de selecţionări în Naţionala României.

În 1952 a participat la Olimpiada de la Helsinki, prestaţie în urma căreia presa finlandeză l-a considerat “cel mai bun portar al lumii”!

Pentru meritele sale sportive deosebite, i-au fost decernate Ordinul Muncii cl. a II-a şi Steaua Republicii, fiind, până în prezent, singurul sportiv român al tuturor timpurilor onorat cu aceste distincţii.

A obţinut titlul de maestru emerit al sportului şi calificarea de antrenor categoria I.

Ca antrenor, a lucrat la clubul Steaua, cu echipele de copii, juniori şi seniori.

A format şi antrenat portari precum: Helmuth Duckadam (de la prima apariţie a acestuia la Steaua, până după meciul de la Sevilla), Vasile Iordache, Dumitru Stângaciu, Daniel Gherasim, Constantin Eftimescu, Dumitru Moraru.

În 1977, echipa de juniori a Stelei, antrenată de Voinescu, a câştigat pentru prima dată campionatul (realizându-se performanţa că, în acelaşi an, toate cele trei echipe ale Stelei – juniori, tineret şi seniori – să câştige campionatul).

S-a retras complet din fotbal spre sfârşitul anilor ’80.

În asemenea momente, întreaga suflare stelistă este alături de familia îndurerată.

Citește și: