49 vizualizări 15 aug 2010

România şi-a propus ca la Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta să câştige o medalie. Obiectivul a fost realizat în penultima zi a competiţiei, când Dragoş Agache a reuşit să se claseze al doilea în proba de 50 m bras. Argint pentru România şi cel mai bun rezultat al unui înotător român în această probă. Rezultatul compatriotului nostru nu este foarte surprinzător, pentru că Agache este un înotător valoros, chiar dacă puţină lume ştie cine este. Iar motivul este unul simplu: Dragoş, la fel ca alţi sportivi de valoare ai României, s-a antrenat mai mult printre străini.

Din 2004 până în 2009 el a fost în SUA, unde a avut o bursă la Universitatea din Iowa, şi chiar dacă viaţa nu a fost uşoară pentru el, experienţa americană îi va fi de mare folos. "La început mi-a fost greu. În România se înota în metri, acolo în yarzi, dar mi-au prins foarte bine cei patru ani petrecuţi la Universitatea din Iowa, pentru că, dacă aş mai fi rămas în Constanţa, m-aş fi lăsat. Am plecat cu bursă şi mă trezeam la 5 dimineaţa pentru a duce la bun sfârşit şi studiile, şi antrenamentele.

Un an şi jumătate chiar am şi muncit în interiorul facultăţii, la depozitul de cărţi şi de echipament sportiv, şi din când în când mai jucam şi rolul de şofer. Nu m-a tentat niciodată să rămân acolo", a spus Agache, pentru Prosport, revenirea în ţară fiind privită cu indulgenţă de noul vicecampion european: "În Statele Unite, universitatea beneficia de un singur bazin, dar niciodată nu puteam spune că apa nu e curată. În România, de multe ori nici nu se vede fundul piscinei". Dragoş Agache nu este singurul român care a obţinut rezultate după ce s-a antrenat printre străini, Camelia Potec fiind şi ea un bun exemplu în acest sens. De aproape trei ani ea se antrenează în Franţa, cu Phillippe Lucas, cel care, practic, a reinventat-o ca sportivă.

"Distanţa faţă de casă şi de cei dragi este marea mea problemă în acest moment, în niciun caz nu este vorba că nu mai fac faţă la efort. Este al treilea an de când sunt în Franţa, iar când faci efort fizic, nu poţi să mai ieşi prea mult, să te distrezi sau să faci şi alte lucruri pe lângă. Nu poţi să mergi acasă să te odihneşti. Din acest punct de vedere mi-a fost foarte greu în acest an şi de aceea mă voi gândi, nu o dată sau de două ori, ci de cinci ori, dacă mai pot să mai continui încă doi ani. În momentul de faţă, pot să spun că 99 la sută nu cred că mai fac faţă să stau departe de casă, dar probabil că după două, trei luni de refacere şi de linişte, voi gândi altfel şi decizia se poate schimba", a explicat Camelia, care, după ce a fost foarte aproape de podium în cursele de la Europenele de la Budapesta, ar putea fi tentată să mai continue până la Olimpiadă pentru a-şi demonstra valoarea.

Maratonistele se pregătesc peste Ocean

La Jocurile Olimpice de la Beijing, atletismul românesc a câştigat o medalie de aur la maraton, în proba feminină, graţie Constantinei Diţă. Sportiva din România nu s-a pregătit, însă, în ţară, pentru această competiţie. În SUA, pe lângă condiţiile mult superioare, are parte şi de linişte.

Una dintre puţinele ei încercări de a se antrena în Bucureşti, la marginea oraşului, s-a soldat cu un eşec. Pe când se antrena lângă Izvorani, a fost lovită cu o cutie de bere de nişte români care ieşiseră la grătare. Din acest motiv ea preferă să se antreneze în Statele Unite. Lidia Şimon, şi ea o valoroasă maratonistă, campioană mondială în această probă, preferă, la rându-i, să se antreneze în SUA, apreciind că doar acolo are liniştea necesară pentru a se putea pregăti pentru competiţii şi respect din partea oamenilor care o văd antrenându-se.

Citește și: