MEDIAFAX
932 vizualizări 25 mai 2018

Ajunşi la Kiev pentru a-şi urmări favoriţii în încercarea de a câştiga al şaselea trofeu al Ligii Campionilor din istorie, fanii lui Liverpool au avut parte de o surpriză neplăcută la puţin timp după ce au aterizat în capitala Ucrainei. În momentul în care se aflau într-un restaurant şi serveau cina, unii dintre ai au fost luaţi prin surprindere de un atac barbar dat de un grup de aproximativ 20 de huligani înarmaţi şi mascaţi. Prinşi pe nepregătite, englezii au încercat să se apere cu tot ce le-a ieşit în cale, de la mese la scaune, însă situaţia a degenerat rapid şi mulţi dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit informaţiilor publicate de englezii de la Mirror, atacul ar fi fost dat de un grup de ucraineni despre care nu se ştie, încă, dacă au legături cu fotbalul sau dacă fac parte din grupurile organizate de fani ai echipelor din Kiev. Însă în urma lor a rămas o scenă greu de privit cu puţin timp înaintea finalei Ligii Campionilor, mai ales că incidentele au avut loc într-un restaurant situat foarte aproape de stadionul Olimpic, care va găzdui marele meci.

Recunoscuţi la rândul lor pentru duritatea de care dau dovadă în unele momente, fanii lui Liverpool au rămas şocaţi de cele întâmplate, mai ales că incidentele reprobabile vin la fix o lună de la momentul în care un camarad de-al lor, Sean Cox (53 de ani), a fost băgat în comă după un atac dat pe străzile din Liverpool de mai mulţi ultraşi ai Romei.

Citiţi continuarea şi vedeti video pe prosport.ro

Citește și: