Ştefan Horobeţ
1923 vizualizări 26 mai 2012

LUCIAN BUTE luptă în această noapte cu CARL FROCH pentru a îşi păstra centura de campion mondial IBF.

"Este cea mai importantă luptă de până acum a lui Lucian, şi mă aştept la un meci foarte echilibrat. Şi asta pentru că Froch este un fost campion mondial, dar şi pentru că Lucian va boxa, în premieră, pe terenul  adversarului. Văd un meci de 12 reprize, iar din punctul meu de vedere, Lucian are prima şansă, este campionul mondial en-titre, are o tehnică deosebită, are o viteză foarte bună, a acumulat multă experienţă. Avantajele lui Froch sunt că se bate acasă, este foarte rezistent, îşi păstrează loviturile pentru finalul meciului, a câştigat foarte multe partide prin KO în finalul lor. Froch este un pugilist de mare clasă", a declarat Felix Păun, primul antrenor al lui LUCIAN BUTE, conform MEDIAFAX

Antrenorul care l-a descoperit pe Bute spune că cei 10 000 de euro pe care clubul din Pechea i-a primit în urma vânzării la licitaţie a mănuşilor cu care BUTE s-a bătut la Bucureşti, ţin clubul în viaţă.

"Cheltuim aceşti bani pe cele ce ne trebuie ca să putem funcţiona. Este vorba despre echipament sportiv, deplasările pe care le-am făcut şi le facem în continuare. Dacă nu exista acel lucru, eram nevoiţi să sistăm activitatea şi să închidem clubul", a mai spus Păun.

Meciul BUTE - FROCH se desfăşoară în această noapte, la ora 2.00 şi este transmis în România de Money Channel
 

Citește și: