Răzvan Stîngă
215 vizualizări 9 sep 2019

După meciul cu România, de la Ploieşti, jurnaliştii au realizat nenumărate materiale prin care aduc argumente solide cu privire la viitorul lor. „Am pierdut, dar m-am simţit mândru că sunt maltez. La finalul celor 90 de minute, jucătorii noştri au reuşit un joc excelent, le-au dat mari bătăi de cap oponenţilor. Am crescut nivelul de joc contra României şi asta e foarte important pentru jucători, pe viitor. Am jucat foarte mult cu balonul şi am făcut o posesie mai bună decât adversarii” – sună o parte din ”radiografia” făcută de presa din Malta naţionalei lor, care a vorbit puţin şi de Cosmin Contra:

„Fostul jucător al lui AC Milan şi Atletico Madrid, azi selecţionerul României, a schimbat 8 jucători spre deosebire de meciul cu Spania. Înaintea meciului cu noi, România nu mai câştigase de 6 luni pe teren propriu”.

Reprezentativa României s-a impus, duminică, cu scorul de 1-0, în faţa Maltei, în preliminariile Euro 2020. La una dintre primele faze ale reprizei secunde, George Puşcaş a marcat, în minutul 47, primul gol al partidei. Ianis Hagi a centrat din corner, iar Puşcaş a reluat cu capul.

Echipele folosite:

România: Tătăruşanu – Chipciu, Rus, Chiricheş, Ştefan – Cicâldău, Marin (Stanciu 59), Bordeianu, Hagi (Grozav 71) – Andone, Puşcaş (Keşeru 77)

Malta: Bonello – Muscat, Agius, Borg – Mbong, Gambin (Zerafa 81), Muscat, Vella (Grech 86), Corbolan – Nwoko (Effiong 71), Farrugia

Clasamentul Grupei F, după şase runde:

1. Spania – 18p

2. Suedia – 11p

3. România – 10p

4. Norvegia – 9p

5. Malta – 3p

6. Insulele Feroe – 0p

Citește și: