Raluca Lazaroi
2043 vizualizări 5 ian 2019

Pârtia din Masivul Rarău, de dificultate medie, are o lungime de 2.850 de metri, instalaţie de telegondolă şi 9 tunuri de zăpadă, iar pentru a fi funcţională s-au investit 15 milioane de euro, cei mai mulţi de la Ministerul Turismului.

„Pârtia are o lungime de 2.850 metri, dificultate medie şi este dotată cu instalaţie de telegondolă cu 33 de cabine, 9 tunuri de zăpadă, lac de acumulare cu capacitatea de 10.000 metri cubi, 176 de stâlpi de iluminat, clădire administrativă, parcare, bileterie şi maşină de bătut zăpada”, spune primarul din Câmpulung Moldovenesc.

 

Investiţiile în zona pârtiei se ridică la 15 milioane de euro, fiind cele mai importante în domeniul turismului din zona Moldovei.

90% din finanţare a venit de la bugetul de stat, prin Ministerul Turismului.

Sâmbătă se dă în folosinţă doar tronsonul 1 al pârtiei, cel care are lungimea de 2.850 de metri. Pârtia întreagă are 4.490 de metri lungime, dar tronsonul 2 nu se poate executa până când nu va fi scos din fondul forestier, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din turism. Chiar şi aşa, tronsonul 1 poate funcţiona independent de tronsonul 2, iar pârtia inaugurată este a cincea cea mai lungă din ţară.

Pentru a doua etapă a proiectului, Consiliul Local Câmpulung Moldovenesc trebuie să facă demersurile necesare pentru scoaterea definitivă din fondul forestier a tronsonului 2, pentru aceasta fiind necesară aprobarea prin HG a planului de management al Rezervaţiei Naturale Munţii Rarău – Gimalău, deoarece, din cele peste 13 hectare, 10,5 sunt amplasate în Rezervaţia Naturală Munţii Rarău Giumalău.

Turiştii care ajung de sâmbătă pe pârtia de schi din Rarău şi vor să facă o singură urcare şi coborâre cu telegondola vor plăti 15 lei, dar cei care au de gând să petreacă mai mult timp în zonă şi să se bucure de sporturile de iarnă pot achiziţiona cartele cu puncte pentru telegondolă, preţurile fiind cuprinse între 55 de lei şi 390 de lei.

De asemenea, turiştii au posibilitatea achiziţionării de tichete de la o zi la cinci zile, preţurile fiind între 100 şi 400 de lei, dar şi tichete pentru un sezon întreg de schi, pentru 2.500 de lei.

Lucrările la pârtia de schi din Câmpulung Moldovenesc au început în urmă cu zece ani şi ar fi trebuit finalizate în 2012, însă proiectul a fost oprit din lipsa resurselor financiare. În septembrie 2016 lucrările au fost reluate.

 

 

Citește și: