Luminita Turcu
140 vizualizări 18 mai 2012

 

 Formaţia CFR Cluj a câştigat, pentru a a treia oară în istoria sa, titlul de campioană a României, în urma victoriei de vineri, scor 3-2, obţinută în deplasare, cu Universitatea Cluj, într-un meci rejucat din etapa a XXXI-a a Ligii I.

Cu o etapă înaintea încheierii campionatului, CFR Cluj a acumulat 70 de puncte. A doua clasată în Liga I, FC Vaslui, în prezent cu 67 de puncte, poate acumula tot 70 de puncte, dar clujenii au avantaj la rezultatele directe (2-0 şi 1-1).

CFR Cluj obţine, astfel, al treilea titlu de campioană a României din istorie, după cele cucerite la sfârşitul sezoanelor 2007/2008 şi 2009/2010, sub conducerea tehnică a lui Ioan Andone, respectiv Andrea Mandorlini.

În palmaresul clujenilor mai figurează trei Cupe ale României, în 2008, 2009 şi 2010 şi Supercupa României în 2009 şi 2010.

CFR Cluj a început campionatul avându-l ca antrenor pe portughezul Jorge Costa, dar acesta a fost înlocuit, la începutul lunii aprilie, cu Ioan Andone.

Citește și: