''Noi nici nu ne gândim să pierdem campionatul, ar fi un dezastru, vă daţi seama, nici nu luăm în calcul aşa ceva. La cum ne-am pregătit în acest cantonament (n.r. din Turcia), am crescut de la meci la meci, nu are cine să ne pună probleme în România'', a declarat Lucian Filip.

Dacă jucătorii sunt foarte optimişti, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre conducători. ''Trebuie să ne gândim să câştigăm fiecare meci, să mergem pas cu pas şi să ne atingem obiectivele. Dacă noi credem că am câştigat dinainte campionatul, ne înşelăm'', a declarat antrenorul Costel Gâlcă.

La rândul său, preşedintele stelist Valeriu Argăseală spune că importante sunt primele cinci etape, în care Steaua întâlneşte pe Rapid, CSU Craiova, CFR Cluj, Pandurii şi Ceahlăul. ''Evident că sunt emoţii, staţi să vedem primele cinci etape şi apoi mai vorbim'', a spus Argăseală.

Citește și: