2 vizualizări 31 iul 2007

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, spune că, în ciuda doliului naţional declarat în cinstea Patriarhului Teoctist, vineri, meciurile Farul-Steaua şi Ceahlăul-Gloria Buzău se vor juca după cum s-a stabilit. „De ce să nu se joace? Ăia din combinat, de la Galaţi, lucrează? Da. Şi noi ne ducem la muncă. La noi e riscul să moară fotbaliştii pe teren pe căldură pe 40 de grade. Fotbalul nu mai e spectacol, fotbalul a devenit industrie. Ca în economia de piaţă, noi mergem să muncim. Nu văd logica amânării meciurilor.

 Păi dacă în fiecare săptămână moare câte un prim-ministru, un preşedinte de cameră, un ministru, un popă, noi când mai jucăm? Eu am Intertoto, Cupa UEFA, echipa naţională, Cupa României, iar UEFA spune să încheiem campionatul pe 10 mai pentru că avem turneu final. Când jucăm? Dacă îmi spune cineva ce să fac, să-mi spună şi cum să fac”, a declarat Alexandru. Oficialul LPF a adăugat că, oricum, în calendar nu mai exista nici o dată disponibilă pentru a reprograma meciurile respective. “Ne-am uitat pe calendar şi nu mai există nici o dată când să putem reprograma meciurile. Apar apoi probleme de televiziune, de rating. Se joacă în trei zile o etapă pentru a nu se întâlni meciuri la aceeaşi oră. Nu mai vând publicitate şi nu-mi mai dau banul mie.

De unde să mi-l dea? E o investiţie privată, ar trebui să se înţeleagă. Eu cred că una e una şi alta e alta. Nu punem muzică pe stadioane, nu facem veselie mare. Noi mergem la muncă. Problema la noi e să nu se facă 40 de grade să moară fotbaliştii pe stadion”, a mai spus Alexandru. Ministerul Culturii va propune Guvernului adoptarea unei hotărâri prin care ziua funeraliilor Patriarhului Teoctist va fi declarată zi de doliu naţional, urmând ca drapelul României să fie arborat în bernă. Alte măsuri pentru zilele de doliu naţional vor fi menţionate în hotărârea de guvern, precizează Executivul. De obicei, declararea unei zile de doliu naţional prevede că posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul în mod corespunzător.

Citește și: