În urmă cu câteva nopţi, Pădureanu a fost găsit în curtea spitalului, fără să ştie cum a ajuns acolo. Din acest motiv, în prezent Jean Pădureanu este legat de pat în timpul nopţii.

”Domnul Pădureanu nu mai recunoaşte aproape pe nimeni şi are mari probleme cu memoria. În urmă cu câteva zile acesta a plecat din salonul unde era internat şi a fost găsit în curtea spitalului. Nu ştia cum a ajuns acolo”, a declarat un apropiat al fostului preşedinte bistriţean, sursa precizând că incidentul a avut loc noaptea.

După acest incident, oficialii penitenciarului au decis ca Pădureanu să fie legat cu benzi elastice de pat în timpul nopţii, pentru a nu mai părăsi spitalul nesupravegheat.

Cu toate acestea, Compartimentul Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor precizează, într-un comunicat remis presei luni, că ''pentru deplasările în spaţiile de deţinere,  toate  persoanele internate sunt însoţite şi supravegheate''. În plus, se mai precizează că ''de la momentul încarcerării şi până în prezent,  pacientul la care se face referire în articolele publicate, nu este imobilizat şi nu i-au fost aplicate niciodată măsuri de imobilizare''.

 

Citește și: