Departamentul Sport
218 vizualizări 2 ian 2012

Adrian Neaga şi Nicolae Dică nu au avut un sfârşit de an 2011 prea bun, cei doi find daţi afară de la CS Mioveni, echipă la care nu au avut prea multe realizări în turul campionatului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Supărarea celor doi este cu atât mai mare cu cât ei au contribuit cu banii lor la refacerea vestiarelor de la stadionul din Ştefăneşti, acolo unde galben-verzii se antrenează. "Eu unul pot spune că sunt dezamăgit de modul cum s-au comportat anumite persoane la Mioveni, având în vedere faptul că, la început, eu nu luasem niciun ban de la club, dar în schimb am scos bani de la mine din buzunare ca să facem vestiarele de unde ne antrenăm", a spus Nicolae Dică.

Atât el cât şi fostul său coechipier de la FC Argeş, Steaua şi Mioveni, Adrian Neaga, au contribuit cu banii lor la câteva săptămâni după ce au semnat cu Mioveniul la refacerea vestiarelor stadionului de la Ştefăneşti. Cei doi au cumpărat mobilier nou, instalaţii sanitare pentru sala de refacere, duş şi baie, au mărit încăperea unde ei şi coechipierii se schimbau şi au angajat o firmă pentru a pune gresie şi faianţă şi a vopsi vestiarul fără a avea pretenţia de a recupera banii de la club, şi într-un moment în care nu luaseră niciun salariu de la Mioveni, iar la 5 luni distanţă li s-au reziliat contractele.

Neaga cât şi Dică au jucat în majoritatea meciurilor Mioveniului din campionat, însă doar ultimul a reuşit să marcheze un gol, din penalty la Chiajna, tot lui încredinţându-i-se şi banderola de căpitan. Acum, după 18 etape, Dică crede că şansele fostei sale echipe de a se sala sunt aproape nule: "Şansele de salvare ale Mioveniului sunt minime, dar în fotbal niciodată nu se ştie. Eu le doresc baftă multă şi să realizeze ceeea ce şi-au propus pentru următoarele 6 luni. Cât am stat acolo, dacă echipa nu a avut realizări, nici eu nu am avut realizări".

Citește și: