Adina Oşan
137 vizualizări 12 iul 2013

Atleta Florentina Marincu a câştigat, vineri, medalia de aur în finală la triplusalt, la Campionatele Mondiale de juniori II (cadeţi), de la Doneţk, cu cea mai bună performanţă mondială a sezonului.

Florentina Marincu (17 ani, legitimată la CNS CSŞ Cetate Deva) s-a clasat pe primul loc, cu o performanţă de 13,75 metri cea mai bună a sezonului la nivel mondial, depăşindu-şi săritura din calificări, de 13.69 metri.

Pe podium au mai urcat Rong Wang (China, 13,69 metri) şi Keturah Orji (SUA, 13.69).

În cadrul celei de-a opta ediţii a CM de cadeţi, găzduită de Ucraina, medalia obţinută de Florentina Marincu este prima pentru delegaţia României, sportiva urmând să concureze la finalul acestei săptămâni şi în proba de săritură în lungime.

La aruncarea discului, Lenuţa Burueană s-a clasat, miercuri, pe poziţia a 11-a (42.82 metri), după care a ratat calificarea în finală la aruncarea greutăţii.

Alţi atleţi români care nu au reuşit să treacă de faza calificărilor sunt Dana Voicu (aruncarea greutăţii), Bogdan Bălăşoiu (3.000 metri), Elena Strutinschi (800 metri), Valentin Drăguşin (1.500 metri) şi Andreea Timofei (400 metri garduri).

Citește și: