280 vizualizări 2 iun 2009

Îndrăgostită de Steffi Graf, a început tenisul la patru ani, când tatăl ei i-a luat o rachetă de lemn, căreia i-a tăiat coada ca să i-o facă pe măsură. La cinci ani avea un antrenor personal. La şase, un teren de tenis cu zgură numai al ei, pe care acelaşi tată, obsedat de ideea de sport şi de încrederea că fiica lui va fi într-o zi mare, i l-a construit lângă casă. Datorită părinţilor spune că este astăzi ceea ce este: “o persoană destul de realistă, matură şi care tot timpul a ştiut care-i sunt priorităţile”. Aşa vorbeşte o tânără care are 19 ani, care adaugă: „La vârsta asta se face selecţia. Acum se vede cine va face ceva în viaţă şi cine nu”.

Sorana Cîrstea, jucătoarea de tenis din România care face la Paris turneul vieţii ei, obţinând luni seară o victorie surprinzătoare în faţa sîrboaicei Jelena Jankovici şi ajungând în sferturile de finală la Roland Garros, a vorbit, la Interviurile Gândul, despre mult mai mult decât despre tenis. A vorbit, cu seriozitate, despre ambiţie, muncă şi priorităţi. Despre lucrurile la care renunţi când vrei să reuşeşti. Despre viaţa în turnee, între două avioane. Despre bacul pe care-l va da înainte de US Open şi despre materiile la care se pregăteşte: română, geografie, franceză, engleză şi sport. Nu sesizezi nicio urmă de emfază într-o frază ca aceasta: „În niciun caz nu mă văd bând cafele în Dorobanţi”. Despre România, numai de bine: „Sper din tot sufletul să ne maturizăm şi noi şi să devenim din ce în ce mai buni”.

Sorana Cîrstea face la Paris turneul vieţii ei, victoria obţinută luni seară în faţa sîrboaicei Jelena Jankovici propulsând-o în sferturile de finală la Roland Garros, cea mai bună performanţă din cariera jucătoarei de numai 19 ani. După această victorie senzaţională Sorana a acordat următorul interviu pentru ziarul Gândul :

-Când ai început să joci tenis, Sorana, şi când ţi-ai dat seama că asta e ce vrei să faci în viaţă?

-Am început tenisul când aveam patru ani, pentru că mă uitam mult la televizor şi vedeam multe meciuri ale lui Steffi Graf. Am început să joc şi mi-a plăcut foarte mult, aşa că la 5 ani ţin minte că deja aveam antrenor personal şi tot timpul tenisul a fost pentru mine ceva serios.

-La cinci ani aveai deja antrenor personal. Bravo!

-Da, la patru ani, când m-am apucat de tenis, eram într-o grupă cu alţi copii, iar la cinci ani tatăl meu m-a retras şi am avut antrenorul meu personal.

-Te-a ajutat mult tatăl tău, despre care am înţeles că este un om de afaceri din Târgovişte?

-Da, este adevărat. Am avut tot timpul suportul părinţilor şi asta m-a ajutat pentru că am jucat tot timpul destul de relaxată, niciodată nu am avut presiune iar ei, având o anumită putere financiară, au reuşit să mă susţină.

-Tot tatăl tău ţi-a amenajat un teren de tenis lângă casă. Cum a fost, care e povestea? Tu te-ai dus să-i ceri sau el singur s-a gândit?

-A fost ideea lui pentru că eu eram foarte mică atunci. Mi-a făcut terenul când aveam şase ani şi pot să mă mândresc că am un teren de zgură în curte. Pot să zic acum că totul a fost predestinat şi mă bucur că s-au întâmplat toate aceste lucruri, pentru că am muncit foarte mult, iar acum se văd rezultatele.

-Tatăl tău este un fan al tenisului?

-Ambii părinţi, de fapt, sunt nişte oameni care adoră sporturile, orice fel de sport, dar în special pe cele cu mingea.

-Au practicat şi ei vreun sport?

-Nu, doar sunt pasionaţi şi au încercat, mereu, să ne facă, pe mine şi pe fratele meu, să fim mai activi.

-Cu ce se ocupă părinţii tăi?

-Au o afacere în domeniul alimentar.

-Şi bănuiesc că foarte mult din profitul pe care îl fac ei în această afacere este investit în tine?

-Este adevărat. Eu am ajuns aici datorită lor, datorită implicării lor. Nu am avut niciodată niciun sponsor, nu am avut susţinere din partea nimănui. Dacă am ajuns aici, este doar meritul lor. Eu mă bucur că am avut norocul să fiu într-o familie cu posibilităţi care a putut să mă susţină în acest sport.

-Spune-mi Sorana, ce înseamnă, din punct de vedere financiar, să îţi duci copilul la tenis? La ce costuri să te aştepţi?

-Se ştie că tenisul este un sport destul de costisitor, dar este şi un sport bine plătit. Este adevărat, însă, că până ajungi să câştigi trebuie să investeşti foarte mult. În primul rând echipamentele sunt destule de scumpe, până ajungi să ai un sponsor, apoi costă mult şi antrenorul şi călătoriile prin lume. Este adevărat că în tenis, dacă ai anumite posibilităţi financiare, reuşeşti mai uşor, dar nu este o lege. Sunt atâtea exemple de jucători care au ajuns mari pornind din familii obişnuite, fără prea mari posibilităţi, pentru că dacă ai foarte multă ambiţie se poate orice. Dacă eşti bun, clar te vede cineva şi te ajută.

-Prima ta rachetă de tenis era de lemn?

-Într-adevăr. Am început să joc la patru ani cu o rachetă de lemn pe care mi-a adus-o tatăl meu şi i-a tăiat mânerul ca să o facă pe măsura mea, pentru că eu eram foarte mică. Apoi, la şase ani, fiind înnebunită după Steffi Graf, mi-a cumpărat două rachete ca ale lui Steffi.

-Spune, Sorana, tu, la 19 ani, cum te-ai caracteriza? Cum te vezi tu?

-Din punctul meu de vedere sunt o persoană destul de realistă, matură şi tot timpul am ştiut care-mi sunt priorităţile şi am încercat să mă ţin de ele, iar acest lucru se întâmplă şi pentru că am primit o educaţie bună de la părinţi.

-Le ce trebuie să renunţi ca să ai performanţe în sportul ăsta?

-Normal că trebuie să faci foarte multe sacrificii pe care lumea poate nu le vede. Eu, începând tenisul foarte devreme, la patru ani, normal că în loc să mă duc la joacă cu copiii după ce veneam de la şcoală, mă duceam la antrenamente. Eu am avut tot timpul un program strict: şcoală, tenis, masă, somn. Tot timpul am avut un program şi, din punctul meu de vedere, pentru un copil acest lucru este foarte bun. Iar acum totul se învârte în jurul tenisului. Trebuie să mă duc la culcare în timp rezonabil, să mănânc doar ce trebuie să mănânc, pentru că sunt la un nivel la care tot ce fac contează.

-Eşti la o vârstă la care alţi tineri îşi petrec timpul liber prin cluburi, prin discoteci. Când ai fost ultima oară într-un club?

-Eu sunt o persoană care nu merge în cluburi şi discoteci şi dacă merg într-un club înseamnă că este petrecerea jucătoarelor la vreun turneu la care particip. Altfel, chiar nu sunt interesată de cluburi pentru că din punctul meu de vedere nu au cu ce să mă ajute. Sunt o persoană cu capul pe umeri şi ştiu care îmi sunt priorităţile. Am o viaţă de care sunt foarte bucuroasă şi nu vreau să schimb nimic.

-În România, în momentul de faţă, mulţi tineri văd succesul în numărul de cafele pe care ţi le poţi permite să le bei în Dorobanţi. ..

-Este adevărat că în ziua de azi lumea poate şi-a pierdut puţin percepţia pentru ceea ce înseamnă cu adevărat lucruri importante în viaţă şi poate că cei de vârsta mea nu-şi ştiu priorităţile. Aici, însă, se face selecţia şi la vârsta asta, din punctul meu de vedere, se vede cine va face ceva în viaţă şi cine nu.

-Tu ce părere ai despre tinerii ăştia care, ca şi tine, au în spate o familie care le asigură o linişte financiară, dar au ales să facă altceva cu banii? Sunt tinerii pe care îi vedem zi de zi pe prima pagină a tabloidelor...

-Sincer nu prea sunt la curent cu toate aceste cancanuri pentru că nu citesc asemenea ziare. Nu are rostul să-mi bat capul cu aşa ceva.

-Tu te-ai vedea bând cafele în Dorobanţi?

-În nici un caz. Eu vreau ca atunci când merg la cafea să mă simt bine, aşa că prefer să merg cu prietene cu care îmi face plăcere să merg. Iar dacă merg undeva, merg pentru că îmi place locul, nu merg doar ca să atrag atenţia asupra mea. Dar, aşa cum am zis, respect alegerea fiecăruia, şi poate că fiecare consideră că în viaţă altceva este important.

-Cum arată viaţa ta de zi cu zi? Cât stai în România pe an?

-Stau foarte puţin în România şi călătoresc enorm. Nu ştiu dacă anul acesta am adunat o lună acasă. În general sunt plecată două, trei, patru săptămâni în turnee, iar apoi vin pentru două-trei zile acasă. Rareori stau maximum o săptămână. Sunt atâta timp pe drumuri, dar îmi place foarte mult să călătoresc. Viaţa asta îmi face o adevărată plăcere pentru că iubesc tenisul.

-Când te întorci acasă cum ţi se pare civilizaţia de aici, comparativ cu locurile prin care treci?

-Sincer, eu tot timpul mă întorc cu drag acasă pentru că atunci când spun acasă eu mă gândesc la România, acolo unde am toţi prietenii, acolo unde e familia mea. Nu ştiu ce să zic. Poate că sunt eu obişnuită cu atmosfera de acasă, chiar dacă sunt diferenţe între România şi alte ţări, pentru că dacă nu erau, poate eram şi noi la nivelul Franţei, eu tot timpul încerc să gândesc pozitiv şi îmi place să cred că suntem pe drumul cel bun. Sper din tot sufletul să ne maturizăm şi noi şi să devenim din ce în ce mai buni.

-Dar îmi poţi da exemplu de un lucru care te-a şocat, pozitiv, în Franţa, şi pe care nu l-ai văzut în România?

-Nu ştiu nici eu ce să zic. În Franţa lumea este mai conştientă de ceea ce are de făcut şi nu este interesată atât de mult de ceea ce face celălalt. La noi toată lumea încearcă să vadă ce face celălalt, să comenteze şi să uite de propriile preocupări.

-Este capra vecinului...

-Exact. Iar mentalitatea asta nu este foarte bună şi eu mă bucur că în ultima vreme m-am concentrat pe ceea ce trebuie să fac eu şi să nu iau în considerare răutăţile altora şi ceea ce fac ceilalţi.

-Văd că ţi-ai planificat foarte bine ce ai de făcut în viaţă deşi ai doar 19 ani. Anul acesta dai bacalaureatul...

-Nu ştiu dacă mi-am planificat, dar asta este viaţa pe care mi-am dorit-o. Este adevărat că trebuia să dau BAC-ul săptămâna aceasta, odată cu olimpicii, însă, având în vedere rezultatele de aici, programul s-a schimbat, aşa că îl voi da în toamnă, înainte de US Open.

-Este vorba despre un examen de bacalaureat pentru care ai învăţat? Eşti pregătită?

-Normal că am învăţat pentru că tot timpul mi-a plăcut să învăţ.

-La ce dai BAC-ul?

-Română oral şi scris, geografie scris, franceză oral, engleză scris şi sport.

-Cred că ai citit ziarele româneşti şi probabil ştii despre subiectele greşite la bacalaureat. Cum comentezi asta?

-Sincer, nu am avut timp să citesc în ultima vreme, aşa că nu ştiu nimic despre asta. Ştiu doar că în momentul în care voi da BAC-ul vreau să fiu bine pregătită.

-Până la ce vârstă te vezi jucând tenis? Vrei să-ţi întemeiezi o familie?

-Este prea devreme să mă gândesc până când voi juca, sunt abia la început de carieră. Nu ştiu încă dacă îmi doresc o familie. Niciodată nu mi-am pus problema asta şi nici nu vreau să mă gândesc. Acum mă concentrez asupra lucrurilor cu adevărat importante pentru cariera mea.

-Dar nu ai un prieten?

-Nu, nu am.

-Nu ai avut niciodată un prieten?

-Tot timpul am încercat să fiu cât mai discretă, din punctul ăsta de vedere, şi să ţin pentru mine prieteniile şi neprieteniile.

-Ai spus că ai muncit foarte mult şi este clar că şi pentru bani ai muncit la fel de mult. Eşti atentă cu bani? Te gândeşti cum să-i investeşti?

-În momentul de faţă banii nu sunt importanţi pentru mine. Eu fac tenis de plăcere şi nu cred că există satisfacţie mai mare decât să fac sportul favorit şi să fiu şi plătită pentru asta. Acum pe mine mă interesează doar rezultatele şi urcarea în clasament.

-Cât poate câştiga un sportiv de top din sportul ăsta? Este o sumă care îi poate asigura un trai liniştit după ce se retrage?

-Tenisul este cel mai bine plătit din lume, cel puţin tenisul feminin, şi este clar că banii îţi pot asigura o viaţă liniştită după retragere.

-Cum i-ai simţit pe români după această victorie?

-Am primit sute de mesaje şi telefoane de ieri până azi. Abia acum am terminat de citit toate mesajele şi m-am bucurat să văd câţi prieteni am.

-Care este obiectivul tău pentru acest sezon, pentru viitor?

-Sinceră să fiu, mi-am promis să nu mă mai gândesc la obiective, dar este adevărat că îmi doresc ca într-o zi să ajung numărul 1 în lume.

-Ce să zic, îţi urăm mult succes în carieră şi pentru meciul cu Samanta Stosur!

-Vă mulţumesc mult de tot!

 

Află aici în timp real rezultatul partidei dintre Sorana Cârstea şi Samantha Stosur - 4-1 în setul I

Citește și: