1650 vizualizări 21 iun 2016
"Din punctul meu de vedere regret enorm şi la fel şi întreaga echipă pentru rezultatul obţinut, că n-am reuşit să ne calificăm.
 
Stiu că am produs o mare decepţie, o mare dezămagire, dar din capul locului aş vrea să va spun, să vă rog să lăsaţi jucătorii în pace. Ei, din punctul meu de vedere, şi-au dorit, au vrut, au încercat să obţină calificarea pe care ne-o doream cu toţii şi principalul vinovat pentru necalificare sunt eu, antrenorul echipei. Eu sunt principalul vinovat şi îmi cer scuze în faţa suporterilor, a fanilor, a iubitorilor de fotbal din România.
 
Trebuie sa întelegeti şi sa porniti intr-o analiza corecta a ceea ce inseamna echipa naţională. Nu echipa naţională trebuie să fie capul ispăşitor a ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. Echipa naţională este un bun al nostru, al tuturor. Analizaţi fotbalul românesc, pentru că nivelul şi problemele din fotbalul romanesc ne-au dus în această situaţie", a declarat Iordănescu la sosirea în ţară, conform Sport.ro.
 
"Contractul meu se încheie în câteva zile!"
 
Iordănescu a vorbit şi despre viitorul său pe banca naţionalei şi a lăsat să se înţeleagă că vom aborda campania de calificare pentru CM 2018 cu un alt antrenor. Selecţionerul a precizat că înţelegerea sa expiră la finalul acestei săptămâni şi a ţinut să le ureze succes posibililor înlocuitori.
 
"Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte simple. Nu mă întrebaţi ce o să fac eu, eu ştiu ce am de făcut. Am discutat, am avut o primă discuţie, dar nu am analizat. Eu ştiu ce am de făcut şi ce voi face. În ceea ce priveşte faptul că au aparut nume... le doresc succes. Contractul meu se încheie peste cateva zile (n.r: 3 zile). Decizia aparţine lui Burleanu şi Comitetului Executiv", a mai spus Iordănescu.

 

Citește și: