Cezara Paraschiv
557 vizualizări 26 ian 2016

Samaki Walker (39 ani), jucător retras care în 2002 evolua pentru Los Angeles Lakers alături de superstarul echipei aflat acum în turneul de adio din baschet, a relatat pentru USA Today cum Kobe Bryant l-a lovit după ce a întârziat să îi plătească un pariu de 100 de dolari.

"Încă nu înţeleg ce s-a întâmplat acolo. Este una dintre cele mai ciudate situaţii, cele mai imature, pentru că din câte îmi aduc aminte, totul a pornit de la 100 de dolari. El a câştigat concursul de aruncări de la centrul terenului. Regula, din câte ştiu, este să plăteşti banii în 48 de ore. Kobe a venit la mine, în autobuz, şi m-a întrebat unde sunt cei 100 de dolari. I-am spus că nu am atâţia bani la mine, că îi voi strânge, dar oricum nu trecuseră 48 de ore. Mi-am pus căştile pe urechi şi atunci Kobe mi-a tras un pumn. Am simţit că se dezlăntuie iadul. Am cerut imediat ca autobuzul să se oprească", a relatat Walker.

Conflictul a fost gestionat în spatele uşilor închise de staff-ul echipei: Kobe Bryant a părăsit autobuzul iar Walker a fost ţinut pe bancă la primul antrenament după incident, relatează USA Today.

Citește și: