Iulian Coşuleţu
254 vizualizări 28 feb 2017

Copil, jucător venit din calificări la Dubai, a câştigat marţi primul meci de pe tabloul principal al turneului dotat cu 2,6 milioane de dolari. Arădeanul a trecut fără drept de apel de un tenismen mai bine clasat cu 65 de locuri - germanul Jan Lennard Struff, scor 6-4, 6-2. Jocul lui Marius a fost unul consistent şi agresiv, fapt pentru care victoria a venit repede, după o oră şi opt minute.

Cu un serviciu redutabil, românul a câştigat primul set, cu un break reuşit în game-ul al treilea. A fost imposibil pentru Struff să recupereze break-ul, iar Copil a închis manşa cu 6-4. Setul al doilea a fost tot la discreţia românului, care a câştigat rapid împotriva serviciului şi nu a mai cedat avantajul până la final, impunându-se cu 6-2.

Jucătorul nostru a expediat 8 aşi, adversarul său a reuşit 6 servicii direct câştigătoare, dar diferenţa a fost făcut mai degrabă de atitudinea lui Marius. Copil va primi o recompensă importantă după calificarea printre cei mai buni 16 jucători de la Dubai: un cec în valoare de 34.100 de dolari, dar şi o urcare de 14 locuri în clasamentul mondial, până pe poziţia 110 ATP.

Copil va ocupa astfel cel mai bun loc al carierei, lucru care îi va ridica moralul indiferent de ce se întâmplă de acum încolo la Dubai. Urmează un meci de foc cu Lucas Pouille, jucător impresariat de Ion Ţiriac, care în optimi l-a eliminat pe Adam Pavlasek, scor 6-2, 6-2.

În cazul unei calificări în "sferturi", Marius ar putea avea parte de o confruntare de zile mari cu geniul elveţian Roger Federer (10 ATP).

Citește și: