Laura HOLBAN
1407 vizualizări 30 ian 2012

Argentinianul Lionel Messi, considerat cel mai bun jucător de fotbal din lume, a apărut pe coperta numărului din februarie a prestigioasei reviste Time. Publicaţia a ales, în premieră, să pună pe prima pagină chipul unui fotbalist şi a titrat cu litere mari "Regele Leo", scrie site-ul oficial al echipei, FCBarcelona.com.

Este pentru prima dată când publicaţia Time promovează pe copertă un fotbalist, deşi sportivi precum Tiger Woods, Michael Jordan şi Muhammad Ali au fost imagine de copertă. Noul număr al revistei Time va putea fi găsit începând cu 6 februarie. Chipul lui Messi nu se va regăsi în ediţia americană a revistei, deoarece fotbalistul este mai puţin cunoscut pentru americani.

Ales pentru al treilea an la rând "Balonul de Aur", Messi a declarat că se concentrează mereu la campionatul în curs, lăsând evenimentele neplăcute în trecut. "De fiecare dată, la începutul unui an îmi fixez un obiectiv; să dau tot ce pot, fără să mă compar cu ce am obţinut în alte sezoane", explică Messi.

Citește și: