Finanţatorul vicecampioanei din ultimele trei sezoane nu l-a iertat, însă, pe Denis Alibec, pe care l-a acuzat că a creat o atmosferă nefastă în sânul echipei: "Titlul s-a pierdut, nu s-a câştigat. A câştigat echipa mai puternică, mai valoroasă, mai tare. Eu sunt responsabil pentru disciplină. Din cauza lui Alibec, am permis nişte lucruri la echipă. Vociferări la antrenamente, că iar facem astea, că iar facem astea. Nu dăm vina pe Alibec, că nu e Alibec vinovat. CFR e echipa mai puternică, trebuie să recunoaştem. Ca dovadă, au jucat cu Viitorul şi au bătut. Când trebuie să bată, bat. Am avut 4 meciuri cu ei şi în niciunul nu am condus", a spus Becali la ieşirea din stadion.

Încredere în Dică

Chiar dacă a câştigat împotriva celor de la Astra Giurgiu, Becali nu e mulţumit de joc şi a anunţat că "Dodel", jucător despre care MM Stoica dăduse asigurări că va rămâne, va pleca în această vară: "Noi nici astăzi n-am condus clar, puteau să ne marcheze un gol. Noi nu avem joc elaborat, posesie. Nu pasăm nimic, nu avem posesia cum trebuie să o avem, jucători cu frică. Niciodată nu am jucat atât de prost. Dică rămâne, dar vor pleca jucători. Bine că l-am văzut pe Cristi Tănase, ca să-mi dau seama că nu mai poate. Pe Teixeira vreau să-l mai ţin un an", a mai transmis omul de afaceri.

Becali şi-a asumat vina pentru pierderea titlului şi a adus în discuţie episodul în care i-a acordat banderola lui Denis Alibec, trecând peste antrenorul Nicolae Dică: "Lui Budescu nu ai ce să-i spui, pentru că dacă nu era el, nu câştigam meciuri. Dar trebuie să întărim echipa. CFR a avut bărbăţie. Eu sunt vinovatul, din cauză că l-am pus căpitan pe Alibec şi pentru că am fost lacom. Trebuia să-l 'lichidez' de atunci. Mihai Stoica îmi spunea că lasă, că poate luăm mai mult", a mai declarat Becali, care l-a ferit şi pe Mihai Stoica de critici: "Ce să-i spun lui Mihai Stoica? Nu aduce el jucătorii. Lui Dică nu am ce să-i reproşez. El o să-mi spună că ţi-am zis că vreau să-l dau afară pe Alibec, că vociferează pe la antrenamente. Eu nu vreau să le reproşez nimic. Eu sunt vinovatul, că trebuia să-i las să termin cu Alibec de la început".

Citește și: