1711 vizualizări 16 nov 2017
Fotbalistul deţine, împreună cu artista columbiană, mai multe proprietăţi, atât în Europa cât şi în America, astfel că au încercat ca, înaintea unei despărţiri, să facă lucrurile cât mai simple, scrie presa spaniolă. Jurnaliştii iberici speculează că Shakira ar fi avut de învăţat de pe urma relaţiei sale mai vechi cu avocatul Antonio de la Rua, cu care nu a fost căsătorită, dar care a dat-o în judecată pentru 100 de milioane de dolari, fără a avea câştig de cauză în instanţă, informează DigiSport. 
 
Astfel, de această dată, Shakira a dorit să fie mai precaută, împărţind cu fotbalistul avere cuplului şi fiind proprietară, în acte, peste imobilele din Insula Capri, din Miami şi Manhattan, pe când Pique deţine oficial toate proprietăţile din Spania, în aşa fel încât, dacă se despart, partajul ar fi mult mai simplu pentru că fiecare ştie exact ce îi revine. 
 
Cea care a auzit de acest aranjament a fost soţia lui Messi, Antonella Rocuzzo, mai scrie presa, care a comentat că ea împarte totul cu partenerul său şi nu vrea nici să se gândească la posibilitatea unei despărţiri.
 
Pique câştigă, într-un singur sezon la Barcelona, 5,8 milioane de euro, iar averea totală a Shakirei este de 220 de milioane de dolari. Cei doi sunt împreună din 2010 şi au doi copii, Milan, de 4 ani, şi Sasha, de 2 ani. 
 
 

Citește și: