5650 vizualizări 13 iul 2019

Pe teren, Serena a recunoscut că Simona a fost superioară, iar laudele au continut şi în conferinţa de presă. Tenismena din SUA a susţinut că adversara sa a făcut un joc complet în finala de la All England Club:

„Despre meciul de astăzi nu pot să spun decât că adversara mea a jucat fenomenal. Nu pot să dau vina pe presiune sau pe alte emoţii, am jucat cât am putut de bine. Iar Simona şi-a dat inima pe teren. Poate trebuie să învăţ asta de la ea. Simona a jucat extraordinar. Nu e o surpriză, toată lumea vrea să joace extraordinar împotriva mea. Am încercat orice, dar azi nu mi-a ieşit nimic. Simona a returnat aproape tot ce era posibil. Am o strategie anume pentru adversarele care reuşesc asta, dar am adoptat-o prea târziu. Cred că de multe ori am exagerat, am încercat prea mult. Pur şi simplu, Simona a returnat incredibil de multe mingi”, a declarat Serena Williams.

Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 şi a câştigat turneul de la Wimbledon, acesta fiind cel de-al doilea titlu de Mare Şlem obţinut de româncă, după cel de la Roland Garros, din 2018.

Finala feminină a durat doar 55 de minute.

Simona Halep este prima sportivă din România care câştigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon.

 

Citește și: