420 vizualizări 30 sep 2019

Simona Halep a început cu stângul meciul. A pierdut primele trei game-uri. Abia în game-ul patru şi-a revenit şi a câştigat primul său game, după care a reuşit şi primul său break din meci. Cu toate acestea, fostul lider mondial nu a menţinut ritmul şi a pierdut setul, rusoaica de 24 de ani impunându-se cu 6-2, după 33 de minute de joc.

Ekaterina Alexandrova a început la fel de bine şi setul al doilea. A câştigat şi pe serviciul ei, dar şi pe al Simonei. Halep a reuşit să facă rebreak, dar numărul 39 WTA duce scorul la 4-1 la game-uri. Jucătoarea din Constanţa s-a apropiat de rusoaică, la 4-3, dar Alexandrova a mai câştigat un game, 5-3, şi a servit pentru meci.

Sportiva din Rusia a câştigat şi setul al doilea, 6-3, şi s-a calificat mai departe la turneul de la Beijing.

 

Citește și: