Andrei Pal
7829 vizualizări 29 iun 2017

Halep a învins-o, scor (6)6-7, 7-6(4), 7-5, pe bulgăroaica Tsvetana Pironkova, locul 148 în ierarhia mondială. Primul set s-a decis la tiebreak, chiar dacă Halep a condus 3-1 şi 5-3, după un break în game-ul trei. Românca a fost egalată, iar setul s-a decis la tiebreak, unde Pironkova s-a impus, scor 8-6, profitând de cele trei greşeli pe serviciu ale Simonei.

Actul secund s-a decis şi el tot în tiebreak, chiar dacă a început cu o serie de trei break-uri, două de partea Pironkovei, unul de partea Simonei (2-1). Halep a reuşit să preia conducerea din nou, când s-a distanţat la 5-3, după un break. S-a ajuns din nou la egalitate, iar, în tiebreak, Simona a profitat de cele trei greşeli pe serviciu ale bulgăroiacei şi s-a impus, scor 7-4.

În decisiv, cele două au mers cap la cap cu serviciul până în game-ul şase, când Halep şi-a pierdut serviciul şi i-a permis bulgăroaicei să se distanţeze la 4-2. Simona şi-a luat break-ul înapoi în game-ul următor şi a egalat, preluând conducerea în game-ul 11 (6-5), după un break. În final, românca a servit bine în ultimul game şi şi-a trecut în decisivul, scor 7-5.

În turul următor, Simona Halep o va întâlni pe daneza Carolina Wozniacki, favorită numărul şase a competiţiei. Pentru accederea în sferturi, Halep va încasa un cec în valoare totală de 18,940 de dolari şi 100 de puncte în ierarhia mondială.

Citește și: