Cezara Paraschiv
298 vizualizări 3 iul 2017

Povestea lui Bogdan Borza este foarte la început, dar oricând poate începe aşa: A fost odată "un băiat înalt, cu ochi căprui (n.r. Bogdan râde, pentru că îi vine greu să îşi facă singur portretul). Da, glumesc. Este un tip sufletist. Pun multe lucruri la suflet, orice părere, de la oricine. Mă pune pe gânduri tot ce se spune în jurul meu, dar ştiu că trebuie să schimb asta. Am început să fiu şi mai muncitor în ultima vreme. Ca tenismen mă consider destul de talentat, ceea ce este un lucru bun (n.r. - zâmbeşte).  Momentan nu sunt un jucător de atac, dar lucrez la asta şi încerc să ajung să fiu cât mai agresiv, pentru că îmi doresc să fiu un jucător care să atace cât mai mult, care să vină în faţă, să servească din ce în ce mai bine. Ştiu că asta trebuie să fac pe viitor, pentru a progresa şi pentru a ajunge la un nivel cât mai ridicat", termină prima schiţă Bogdan Borza, Un lucru ştie clar: "joci ca să fii cel mai bun. Eu, unul, pentru asta joc!".

CITEŞTE CONTINUAREA ÎN PROSPORT!

Citește și: