Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost recompensată cu 117.000 de dolari după ce, sâmbătă, a câştigat turneul de la New Haven (SUA). Sportiva în vârstă de numai 21 de ani s-a impus în finala cu sportiva cehă Petra Kvitova, numărul 9 WTA şi a treia favorită, scor 6-2, 6-2.

Orice tânăr tenismen care visează să ajungă la rezultate similare trebuie însă să fie pregătit să muncească extrem de mult şi, totodată, să investească sume importante de bani pentru antrenamente, echipament şi concursuri, scrie zf.ro.

“În România este o cu totul altă mentalitate, de la jucători până la sistem, faţă de ceea ce este în străinătate. Afară sunt alte condiţii pentru jucători, alte pretenţii financiare şi federaţiile de tenis sunt sprijinite mai mult, primesc bugete mai mari, deci este o cu totul altă poveste. În România, ca jucător, eşti pe cont propriu”, a explicat Cătălina Cristea, antrenor federal al Federaţiei Fomâne de Tenis (FRT).

„Dacă deja la vârsta de 16 ani nu îţi poţi permite să plăteşti nişte deplasări la concursuri din afara ţării, cel mai bine este să iei în calcul abandonarea acestui sport, cel puţin din punctul de vedere al tenisului de performanţă. Este un sport extrem de scump, vorbim despre sume exorbitante pe care foarte mulţi părinţi le plătesc şi care nu au garanţia că satisfacţiile venite din rezultatele copilului pot să compenseze investiţiile”, a adăugat aceasta.

Potrivit sursei citate, costurile cu antrenamentele unui copil care vrea să facă performanţă în tenis pot ajunge la 2.500-3.000 de euro lunar. În plus, deplasările în turnee, echipamentele şi îmbrăcămintea, pot obliga părinţii să scoată din buzunar încă 8.000 de euro pe an.

Şi, cu toate acestea, succesul nu este neapărat garantat: „Se poate, spre exemplu, ca dintr-o grupă de 20 de copii nici măcar unul să ajungă la marea performanţă. În plus, performanţa este una, să fii jucător profesionist este cu totul altceva. Înseamnă că tenisul devine meseria ta, că din asta ajungi să te întreţii”, a mai conchis Cătălina Cristea.

Citește și: