Sponsorii şi-au pierdut speranţele că fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher îşi va reveni. De la începutul anului, el ar fi pierdut milioane de lire sterline ca urmare a rezilierii unilaterale a unor contracte, potrivit publicaţiei Mirror.

Phillipe Gaydouls, patronul companiilor Navyboot şi Jet Set, a reziliat contractul pe care îl avea cu fostul pilot de Formula 1. Potrivit publicaţiei Bilanz, acesta ar fi fost de patru milioane de lire sterline pe an.

Înainte de asta, producătorul de apă minerală Rosbacher ar fi renunţat la colaborarea cu Schumacher.

Pe de altă parte, sponsori precum Mercedes sau DVAG au promis că vor fi alături de el şi în aceste clipe dificile.

Averea lui Michael Schumacher este estimată la 500 de milioane de lire sterline.

Pe 29 decembrie 2013, fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală.

Până la 16 iunie, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, iar la 9 septembrie a fost externat şi mutat la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland, unde îşi continuă recuperarea.

 

Citește și: