Radu Stroe
1538 vizualizări 12 iul 2019

Simona Halep (27 de ani, nr. 7 WTA) a învins-o, joi, 11 iulie, pe jucătoarea din Ucraina Elina Svitolina (24 de ani, nr. 8 WTA), cu scorul de 6-1, 6-3, într-o partidă care a durat 74 de minute. Astfel, sportiva din România a reuşit, pentru întâia oară, calificarea în finala turneului de la Wimbledon.

Halep o va întâlni, în finală, pe Serena Williams (37 de ani, nr. 10 WTA), care a reuşit să câştige, cu scorul de 6-1, 6-2, pe Barbora Strycova (33 de ani, nr. 55 WTA).

Mats Wilander a vorbit despre finala feminină de la Wimbledon din acest an, atrăgând atenţia asupra faptului că, împotriva Serenei Williams, Halep va avea o misiune foarte dificilă.

„Va fi un meci foarte tare cu Simona Halep. Serena Williams şi-a ridicat foarte mult nivelul în ultima perioadă. Ambele joacă din ce în ce mai bine. Va fi însă complet diferit în finală. De ce? Halep nu va mai dicta punctele sâmbătă. Dacă Serena serveşte bine, va fi foarte greu. Cred că Serena va ataca foarte mult serviciul secund al Simonei”, a spus comentatorul Eurosport.

Wilander s-a arătat impresionat de jocul Simonei Halep arătat în semifinala cu Elina Svitolina.

„A fost fantastic ce a făcut. Se simte foarte bine pe iarbă. Se află într-un moment extraordinar. E o zi mare pentru tenisul din România”, a declarat Wilander.

Finala dintre Simona Halep şi Serena Williams se va desfăşura, sâmbătă, 13 iulie, pe Terenul Central, începând cu ora 16:00.

 

Citește și: