Gandul.info
Cristina ANDREI
3279 vizualizări 7 mar 2018

„Din câte ştiu eu nu există un timp limită în care trebuie să vină răspunsul. Pur şi simplu mecanismul trebuie să funcţioneze între statele europene. Cine poate să ofere ajutor ar trebui să o facă şi sunt sigur că o să o facă. Nu există o criză de imunoglobuline la nivel european. E o criză 'făcută în casă', aşa cum scrie pe unele prăjituri din comerţ. Este făcută în casă prin măsurile din anul 2017: prin reducerea drastică a preţului de la imunoglobuline, prin eliminarea listei medicamentelor esenţiale, pe care o reintrodusese guvernul Cioloş în octombrie 2016”, a declarat Voiculescu pentru RFI. 

Fostul ministru al Sănătăţii arată că planificările pentru achiziţia şi distribuirea de astfel de medicamente trebuie făcute cu cel puţin un an înainte, pentru că procesul de obţinere a lor durează destul de mult, iar în momentul în care a fost eliminată lista medicamentelor esenţiale în România producătorii străini nu au mai luat în calcul ţara noastră în ceea ce priveşte producţia. 

„De aceea orice măsură ai lua după, odată ce ai făcut greşeala, trebuie să aştepţi luni de zile până când lucruile se remediază. Am spus de atunci că măsura eliminării clawback-ului nu numai că nu va rezolva problema, dar va genera costuri suplimentare semnificative, undeva la 12 milioane de euro doar pentru imunoglobuline. În plus este deschiderea cutiei Pandorei. Dacă noi eliminăm taxa clawback pentru mai multe medicamente, asta poate să ducă la costuri de până la 320 de milioane de euro în plus, din bugetul statului pentru plata medicamentelor de care românii au nevoie”, a mai spus Vlad Voiculescu, care apreciază că activarea mecanismului european de protecţie civilă este mişcarea corectă în acest moment, avertizând, în acelaşi timp, că aceasta nu poate fi o soluţie pe termen lung. 

Vlad Voiculescu avertizează şi că România trebuie să rezolve singură această criză şi să stabilizeze situaţia, un început fiind reintroducerea listei medicamentelor esenţiale şi oprirea exportului paralel pentru medicamentele aflate la risc. „Nu e o problemă bugetară, e o problemă de cum ne facem singuri regulile şi cum ne ţinem de ele”, a încheiat fostul şef de la Sănătate. 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că România a primit deja un răspuns de la o ţară membră a Uniunii Europene, după ce ţara noastră a activat mecanismul de protecţie civilă, cerând ajutorul UE în criza imunoglobulinei. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, ulterior, că şi alte state ar fi cerut date referitoare la solicitarea venită din partea autorităţilor române.

„Acest mecanism înseamnă că cererea noastră ajunge într-un sistem electronic. Deja avem răspuns de la un stat membru, de la Crucea Roşie din Austria. Am luat legătura şi ne-au mai cerut nişte date. Raed Arafat are o întâlnire acum la NATO şi a transmis această cerere şi acolo. (..) Am cerut cantitatea necesară pentru două luni. (..) În acest moment nu e nicio soluţie pentru aceşti pacienţi. Declanşarea acelui mecanism este primul pas”, a declarat Pintea.

„Am luat această decizie pentru că, deşi aveam promisiuni pentru luna martie, acestea nu pot fi onorate, iar lunea aprilie părea mult prea îndepărtată, luna aprilie putând însemna şi data de 30 aprilie”, a mai explicat Sorina Pintea.

De asemenea, ministrul Sănătăţii a declarat că, anual, România are nevoie de 956 kilograme de imunoglobulină, necesar care anul trecut nu a fost asigurat, iar anul acesta, cantităţile asigurate au fost sporadice.

„Să sperăm că gestul nostru va fi un semnal de alarmă că nu mai suntem dispuşi să negociem viaţa pacienţilor noştri”, a încheiat Sorina Pintea. 

Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni seara, că a luat decizia de a declanşa mecanismul european de protecţie civilă pentru asigurarea cantităţii de imunoglobulină necesară pentru tratamentul populaţiei.

„Având în vedere discontinuităţile apărute începând de anul trecut în aprovizionarea cu imunoglobulină umană, Ministerul Sănătăţii a luat decizia pentru declanşarea Mecanismului European de protecţie civilă. Deciza a fost aprobată de premierul României. Declanşarea acestui mecanism se realizează în baza Deciziei 1313/2013 a Parlamentului şi Consiliului European, în vederea asigurării cantităţii necesare de imunoglobulină umană pentru tratamentul pacienţilor români", anunţa Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă remis luni seară. 

Citește și: