Ionel Vaduva
71 vizualizări miercuri, 11:23

“Potenţialul pieţei de apă minerală din România este în continuă creştere. Acest lucru se reflectă în diversificarea din ultimii ani a brandurilor de pe piaţă, a portofoliilor de ambalaje şi sub-segmente ale categoriei, a preferinţelor consumatorilor şi a momentelor sau ocaziilor de consum. În acest context, obiectivul nostru este să dezvoltăm aceste linii noi de business şi să contribuim la inovarea şi dezvoltarea pieţei de apă din România, prin dezvoltarea brandurilor actuale, cât şi prin altele noi, care să se regăsească în viitor între primele preferinţele ale consumatorilor”, a declarat Florin Rădulescu, Director General Carpatina SA şi Lipomin SA.

Cele două companii produc şi comercializează în România apă minerală plată şi apă minerală carbogazoasă sub brandurile Carpatina şi Lipova şi deţin trei fabrici de producţie, două în judeţul Arad (Băile Herculane şi Lipova) şi una în judeţul Neamţ (Toşorog).

Lipomin a avut în 2018 o cifră de afaceri de 10,2 milioane de lei, în scădere cu 9% faţă de anul precedent, o pierdere netă de 340.000 de lei, faţă de o pierdere netă de 1,4 milioane de lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Compania a avut un număr mediu de 26 de salariaţi.

Pe de altă parte, Carpatina a realizat o cifră de afaceri de 20,6 milioane de lei, în scădere cu 6,5% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Compania a raportat o pierdere de 2,6 milioane de lei, la jumătate faţă de anul anterior. Producătorul a avut un număr mediu de 50 de angajaţi.

Prodal 94 este o companie controlată de doi renumiţi oameni de afaceri, Jabbar Kanani şi Bagher Karimzadeh, conform datelor de pe platforma de analiză Confidas.

Jabbar Kanani este şi proprietarul Agricover, cel mai imporant integrator în circuitul produselor şi serviciilor din agricultură.

Cu o expertiză recunoscută în producţia şi distribuţia de băuturi alcoolice, compania Prodal 94 a dezvoltat constant în ultimii ani portofoliul de produse, aducând alături de brand-urile proprii mărci consacrate la nivel internaţional (whiskey, tequila, rom, gin, prosecco). Brandurile consacrate ale companiei sunt Stalinskaya Vodka, liderul pieţei de votcă din Romania1 şi Wembley London Dry Gin, liderul pieţei locale de gin.

Înfiinţată în 1994, compania Prodal 94 SRL este unul dintre cei mai mari jucători pe segmentul băuturilor spirtoase din România şi deţine un portofoliu propriu de branduri consacrate. Compania este prezentă şi pe pieţele internaţionale produsele sale fiind exportate în peste 24 de ţări din Europa, Asia, America de Nord şi de Sud.

Sursă foto: Pixabay

 

Citește și: