9832 vizualizări 6 ian 2014

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici este internat la Institutul Fundeni pentru o reevaluare după o operaţie, pe un fond de hipertensiune arterială, starea acestuia fiind bună, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii sanitare, Carmen Orban.

Potrivit managerului Institutului Clinic Fundeni din Capitală, Constantin Bălăceanu-Stolnici urmează să fie externat în curând.

"Pacientul a fost reinternat pentru o reevaluare după o operaţie mai veche, pe un fond de hipertensiune arterială, starea acestuia este bună, urmând să părăsească spitalul în curând", a declarat Carmen Orban.

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a fost internat duminică dimineaţă la Institutul Fundeni, după ce, în urmă cu câteva săptămâni, a fost operat în Clinica de urologie a unităţii sanitare.

Constantin Bălăceanu-Stolnici (90 de ani) este preşedintele Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), membru al Adunării Naţionale şi al Consiliului Naţional al Bisericii Ortodoxe Române şi preşedinte al Societăţii Ateneul Român.

Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a retras din activitatea sa de la Academia Română în decembrie 2007, după ce CNSAS stabilise, în luna august a aceluiaşi an, că acesta a făcut poliţie politică. El a fost membru de onoare al Academiei Române din 1992.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a fost internat de urgenţă la Secţia Urologie a Spitalului Fundeni, anunţul fiind făcut de preşedintele CIADO, Gigel Lazăr, pe Facebook: "Pentru prima dată sunt ingrijorat!. Aş vrea să scriu mai mult despre ceea ce faci, prietene. Capăt un interviu după ce se face bine? De la tine!”

După operaţia la vezica biliară Bălăceanu Stolnici se află acum la terapie intensivă

Constantin Bălăceanu Stolnici, care va împlini 91 de ani, la 6 iulie 2014, s-a retras din viaţa publică după scandalul legat de colaborarea cu Securitatea.

Elvira Gheorghiţă, elvira@mediafax.ro

Citește și: