Cătălin Legănel
103 vizualizări joi, 22:10

Potrivit poliţiştilor constănţeni, două autoturisme au fost implicate în accidentul petrecut pe DN 38, iar din primele date a rezultat că acesta a avut loc după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens.

Pentru intervenţie au fost alocate două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Constanţa, plus un echipaj SMURD şi o ambulanţă de transport victime multiple (ATPVM).

„În urma accidentului care s-a produs între localităţile Techirghiol şi Moviliţa prin coliziunea a două autoturisme au rezultat şapte victime, cu vârste cuprinse între 12 şi 46 de ani, care au prezentat diferite traumatisme, de membre în general, şi care nu au avut niciun moment viaţa pusă în pericol, ei toţi fiind conştienţi şi stabili hemodinamic şi respirator”, au transmis reprezentanţii SAJ Constanţa.

Toate victimele au primit primul ajutor la faţa locului şi apoi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Constanţa.

 

Citește și: